Proiectul prin care se propune revenirea la vârsta de pensionare 57 de ani – pentru femei și 62 – pentru bărbați, susținut de comisia parlamentară de resort

Chișinău, 15 decembrie 2020 – Comisia protecție socială, sănătate și familie a aprobat, în ședința de astăzi, raportul asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii privind sistemul public de pensii, pentru ambele lecturi.  

Proiectul propune stabilirea vârstei standard de pensionare de 57 de ani pentru femei și de 62 de ani – pentru bărbati.

Proiectul mai prevede că pentru femeile care au născut și au educat până la vârsta de 8 ani 5 și mai mulți copii se stabilește vârsta de pensionare de 54 ani.

Pentru persoanele care au realizat stagiul de cotizare în condiții deosebite de muncă cel puțin 10 ani compleți, vârsta standard de pensionare se diminuează cu de la 5 ani până la 9 ani și 6 luni, în funcție de stagiu.

Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare PSRM.

Un proiect care, de asemenea, urmărește scopul readucerii vârstei standard de pensionare de 57 și 62 de ani a fost înaintat de un grup de deputați ai Fracțiunii Partidului ȘOR.

Autorii argumentează că majorarea progresivă din 2017 a vârstei standard de pensionare până la 63 de ani atât pentru bărbați cât și pentru femei nu a ținut cont de speranța de viață în Republica Moldova, dar și de speranța de viață sănătoasă din tară.

Cele două proiecte urmează a fi aprobate de Parlament, prin comasare.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More