Proiectul noului Cod vamal a fost prezentat la ședința Comisiei economie, buget și finanțe

Chișinău, 15 iulie 2020 – Comisia economie, buget și finanțe a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, raportul la proiectul noului Cod vamal al Republicii Moldova, pentru prima lectură. Proiectul este elaborat de către Ministerul Finanțelor în comun cu reprezentanții Serviciului Vamal și experții Băncii Mondiale.

Noul Cod vamal vine să sistematizeze legislația vamală și va cuprinde actualul Cod vamal, Legea cu privire la tariful vamal și Legea cu privire modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice. Acesta are 11 titluri, împărțite în capitole și în secțiuni, având peste o mie de file.

Primul Cod vamal al Republicii Moldova a fost adoptat în 1993, cel de-al doilea – în 2000.

”Evoluțiile economice naționale și internaționale, concurența internațională au determinat necesitatea unor noi concepte vamale care urmează a fi integrate în noul Cod vamal”, se arată în nota informativă la proiect. 

Noul Cod vamal va fi structurat și apropiat Codului vamal al Uniunii Europene.

Viceprim-ministrul, ministru al Finanțelor, Serghei Pușcuța, a menționat că proiectul a fost elaborat timp de aproape trei ani și coordonat în repetate rânduri cu specialiștii Comisiei Europene.

Având în vedere impactul foarte mare al proiectului Codului Vamal asupra agenților economici, autorii solicită o perioadă de tranziție și aplicarea acestuia începând cu 1 ianuarie 2022, pentru  a oferi timp suficient instituțiilor și mediului de afaceri de a se conforma noilor prevederi.  

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova 

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...