PRO MOLDOVA va continua să fie expresia doleanței ferme a cetățenilor

Poziția PRO MOLDOVA în Parlament va fi expresia doleanței ferme a cetățenilor față de acordarea sau neacordarea votului Guvernului Gavriliță, a declarat Andrian Candu, liderul PRO MOLDOVA.

„De 30 de ani trăim în criză, în ultimul an lucrurile s-au înrăutățit. COVID, situația economică, dezamăgirea oamenilor în politicieni îi alungă pe oameni din țară. PRO MOLDOVA vine cu câteva priorități și mai multe proiecte pentru atenuarea efectelor crizei profunde din țară. În această sesiune parlamentară, ne vom concentra pe sănătate, economie și protecție socială”, a menționat Andrian Candu.

Cu toate acestea, PRO MOLDOVA este conștientă că un Guvern în exercițiu reduce considerabil șansele promovării unor politici cu impact.

„Un Guvern în demisie este unul cu care poți vorbi, poate, doar despre timpul de afară. Este un Guvern problemă, niciodată soluție”, a spus Andrian Candu.

Președintele PRO MOLDOVA a cerut hotărât să fie începută campania de informare despre cum, cui și când va fi administrat vaccinul, blamând competiția din spațiul public între echipele actualului și fostului președinte care concurează pentru aducerea vaccinului anti-Covid în țară, în timp ce până la această oră nu există nicio doză și nicio transparență în privința mecanismelor de vaccinare a oamenilor.

Un alt risc, în opinia PRO MOLDOVA, este situația bugetară.

„Este o mare nebuloasă ce se întâmplă și dacă avem bani suficienți pentru pensii și salarii. Astăzi, avem deja mii de oameni care au restanțe la salarii, și este vorba doar despre bugetari. Vorbim, de asemenea, despre oamenii angajați în sectorul privat. Mulți au pierdut locul de muncă, mulți se împrumută pentru a pune ceva pe masă. Criza se va agrava pe fundal politic incert. Vrem să fie organizate anticipate, dar în interesul cui? În campanie s-au promis nu doar alegeri anticipate, dar s-au promis 2 000 de lei în plus pentru fiecare copil, pensie minimă de 2 000 de lei pe lună și multe altele. Timp mai este, dar dacă un an căutăm Guvern, alt an îl investim, nu mai rămâne prea mult. Vorbim despre costul fiecărei zile de întârziere”, a spus Andrian Candu.

PRO MOLDOVA a demarat la începutul lunii ianuarie consultări cu alegătorii și susținătorii din teritoriu pentru a exprima vocea oamenilor PRO în Parlament. Poziția poate fi exprimată inclusiv pe paginile de Facebook și Telegram ale formațiunii.

Grupul parlamentar PRO MOLDOVA

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More