PRO MOLDOVA a sesizat Curtea Constituțională, ca urmare a cazului Gațcan

PRO MOLDOVA a depus o sesizarea la Curtea Constituțională a Republicii Moldova prin care se solicită interpretarea unor articole din Constituție privind persecutarea, intimidările și presiunile asupra deputatului cu scopul de a-l determina să renunțe la mandatul de parlamentar pe motiv că are opinii divergente sau a părăsit fracțiunea.

De asemenea, se solicită poziția Curții față de posibilitatea Parlamentului de a  restricționa drepturilor deputatului în Parlament, de a-i impune tratamente diferențiate sau oricare alte restricții în caz de părăsire a fracțiunii din care face parte.

Autorul sesizării, deputatul Sergiu Sîrbu, mai solicită Înaltei Curți să se pronunțe asupra condițiilor în care hotărârea Parlamentului, prin care se ia act de cererea de renunțare la mandatul de deputat, poate fi considerată nulă în condițiile în care există dubii rezonabile că aceasta a fost depusă sub presiune și nu există posibilitate de a verifica dacă voința deputatului, în momentul semnării cererii, a fost una cu adevărat liberă și neinfluențată de nimeni.

Dat fiind gravitatea situației în cazul Gațcan, luând act de faptul că Parlamentul este deja în plin proces de ridicare a mandatului de deputat al domnului Gațcan, fără a verifica obiectiv voința liberă a acestuia, se solicită examinarea sesizării în regim de urgență, fie suspendarea procesului de ridicare a mandatului deputatului Ștefan Gațcan.

Menționăm că, obiectul sesizării la Curtea Constituțională îl constituie interpretarea oficială a articolelor 68, 69 și 71 din Constituția Republicii Moldova. Anterior, PRO MOLDOVA a sesizat comunitatea internațională legat de presiunile la care a fost supus deputatul Ștefan Gațcan, care la începutul acestei săptămâni a anunțat că părăsește fracțiunea PSRM pentru a adera la PRO MOLDOVA. După această decizie, deputatul a fost forțat să semneze o cerere de demisie și a dispărut.

Grupul Parlamentar PRO MOLDOVA

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...