Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și-a exprimat votul în cel de-al doilea tur al scrutinului prezidențial

Chișinău, 15 noiembrie 2020 – În dimineața zilei de astăzi, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, și-a exercitat dreptul la vot, în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale.   

”Am votat pentru pace și stabilitate, pentru prosperarea țării noastre. Pentru o persoană la conducerea țării care este un adevărat statalist. Pentru o persoană care își va apăra țara, se va mândri cu ea și niciodată, numănui nu va preda suveranitatea și independența Republicii Moldova, și nu va dori niciodată în viață să o închine altui stat. Trebuie să ne mândrim de țara noastră, și atunci totul va fi bine. Avem multe naționalități, dar toți împreună suntem poporul Republicii Moldova. Suntem un popor pașnic, și în pace trebuie să trăim cu toate celelalte popoare. Poporul moldovenesc este foarte înțelept și eu cred în el”, a declarat Speakerul la ieșirea din secția de votare. 

Astăzi, 15 noiembrie 2020, în Republica Moldova are loc ce-al de-al tur al alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova. Pentru turul II al scrutinului, Comisia Electorală Centrală a distribuit către consiliile electorale de circumscripție electorală 2 934 017 de buletine de vot. De asemenea, acestea au fost dotate cu echipamente de protecție împotriva COVID-19.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More