Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi s-a întâlnit cu ministrul de externe al Ungariei Péter Szijjártó

Chișinău, 4 februarie 2020 – Președintele Parlamentului Republicii Moldova Zinaida Greceanîi a avut, astăzi, o întrevedere cu Péter Szijjártó, ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior al Ungariei, aflat în vizită la Chișinău, în fruntea unei delegații de oficiali maghiari. La întrevedere a fost prezent președintele Grupului parlamentar de prietenie moldo-ungară Radu Mudreac.

Interlocutorii au făcut un amplu schimb de opinii privind relațiile dintre Moldova și Ungaria și perspectiva dezvoltării acestora, fiind unanimi în părerea că între țările și popoarele noastre există numeroase afinități și raporturi foarte bune de colaborare și prietenie.

Zinaida Greceanîi a apreciat înalt sprijinul important al Ungariei pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova, oferit atât la nivel bilateral cât și în cadrul UE.

Péter Szijjártó, la rândul său, a subliniat că Ungaria pledează pentru o cooperare cât mai strânsă cu Moldova și va sprijini necondiționat parcursul european al țării noastre. În context a fost salutată inițiativa privind încheierea unui acord de parteneriat strategic dintre țările noastre și de delegare a doi diplomați maghiari pentru consilierea membrilor Guvernului în chestiuni de integrare europeană. Diplomatul a asigurat că Ungaria pledează pentru extinderea Uniunii Europene care are nevoi de noi membri și de noi succese.

În contextul relațiilor comercial-economice s-a discutat despre oportunitățile de finanțare pentru companii din ambele state, oferite prin intermediul Eximbank Ungaria și care pot fi utilizate pentru tranzacții de import-export, pentru crearea de societăți mixte și pentru participarea comună la tendere organizate pe piețele țărilor terțe. Atât Zinaida Greceanîi cât și Péter Szijjártó au exprimat încrederea că întrunirea Comisiei mixte de cooperare comercial-economică preconizată pentru primăvara acestui an se va solda cu proiecte concrete de anvergură.

În altă ordine de idei, ministrul de externe al Ungariei a salutat faptul că Moldova promovează o politica externă echilibrată, principiu împărtășit și de țara sa. În acest sens au fost remarcate avantajele Moldovei oferite de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană și de calitatea de observator al Uniunii Euro-asiatice. Potrivit diplomatului, această poziție oferă valoare specială Moldovei în ochii UE.

La întrevedere a fost abordată și problema râului Nistru în perspectiva construcției unei cascade de hidrocentrale. Zinaida Greceanîi a solicitat suportul Ungariei pe arena internațională în vederea promovării mesajului de păstrare a biodiversității Nistrului și a securității alimentării cu apă potabilă sigură a populației. Speakerul a primit asigurări de solidaritate din partea Ungariei în această problemă.

În încheiere, Președintele Parlamentului a reiterat recunoștința autorităților și cetățenilor pentru ajutorul constant și sincer pe care Ungaria îl oferă Moldovei de-a lungul anilor.

04.02.2020 Întrevederea Președintelui Parlamentului Zinaida Greeanîi cu Péter Szijjarto, Ministrul Afacerilor Externe şi Comerțului exterior al Ungariei

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More