Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a primit răspunsul Secretarului General al Consiliului Europei și îl va remite Curții Constituționale

Chișinău, 13 aprilie 2021 – Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a primit, în dimineața zilei de astăzi, răspunsul Secretarului General al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, la demersul pe care l-a adresat anterior și îl va remite Curții Constituționale.   

Amintim că Speakerul a solicitat Curții Constituționale interpelarea avizului amicus curiae al Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei în privința Sesizării cu privire la constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a.

În cadrul unei convorbiri telefonice Secretarul General al Consiliului Europei a reiterat cele menționate în răspunsul său. Marija Pejčinović Burić a menționat că dizolvarea unui parlament ales prin alegeri libere și echitabile pentru exprimarea voinței poporului este o măsură de ultim recurs care nu poate fi luată în mod facil ci doar respectând spiritul și litera Constituției.

Secretarul General al Consiliului Europei a făcut apel la simțul responsabilității tuturor instituțiilor și tuturor părților interesate din Republica Moldova pentru a evita o criză constituțională, ceea ce este cu atât mai necesar în perioada actuală, marcată de criza sanitară care afectează toate statele membre.

Zinaida Greceanîi a mulțumit înaltului oficial al Consiliului Europei pentru răspunsul oferit și a accentuat inadmisibilitatea creării în Republica Moldova a unui precedent periculos când se încearcă să se dea peste cap toate principiile și normele democratice.

”Dacă acest precedent va fi creat, acesta ar putea fi folosit pe viitor de orice altă forță politică, iar atunci nicio normă democratică în Republica Moldova nu va avea sens”, a declarat Speakerul. 

Atât Președintele Parlamentului, cât și Secretarul General al Consiliului Europei au fost unanimi în necesitatea identificării soluției democratice între toate forțele politice, în interiorul Republicii Moldova.

În încheiere, Zinaida Greceanîi a ținut să remarce că va informa Consiliul Europei despre avizul Curții Constituționale în urma examinării sesizării privind constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More