Perspectiva de intensificare a colaborării cu APCEMN, discutată la întrevederea dintre Adrian Lebedinschi și Asaf Hajiyev
Chișinău, 15 decembrie 2021 – Șeful delegației Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN), Adrian Lebedinschi, a avut o întrevedere cu Secretarul general al APCEMN, Asaf Hajiyev, care se află într-o vizită la Chișinău. La eveniment au participat membrii delegației parlamentare, deputații Mariana Cușnir și Victor Spînu.
Discuțiile s-au axat pe oportunitățile de cooperare în regiunea Mării Negre, în condițiile în care APCEMN reprezintă o platformă importantă pentru consolidarea cooperării regionale și valorificarea potențialului economic existent în arealul organizației.
Participanții la întrevedere și-au exprimat viziunile în privința exploatării avantajelor parteneriatului în cadrul APCEMN și diversificării relațiilor comercial-economice existente între statele membre.
Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră a fost creată în 1993, la Istanbul, de către reprezentanții parlamentelor din nouă ţări. În prezent, APCEMN include delegații ale Parlamentelor din 12 state membre ale Organizației pentru Cooperarea Economică la Marea Neagră: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Turcia, Ucraina.
Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova