PDM a propus crearea Comisiei speciale pentru identificarea măsurilor urgente privind depășirea crizei sanitare provocată de COVID-19

Fracțiunea PDM a propus includerea pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Parlamentului a Hotărârii cu privire la crearea Comisiei speciale pentru identificarea măsurilor urgente privind depășirea crizei sanitare provocată de COVID-19. În argumentarea proiectului se arată că Republica Moldova a depășit ieri pragul de 100 de mii de infectări cu COVID-19, fiind înregistrate peste 1600 de cazuri noi. Republica Moldova este țara cu cel mai mare număr de teste pozitive din Europa. Paturi libere în spitale nu mai sunt, iar Guvernul nu are capacitate să gestioneze această criză. În aceste condiții se impun măsuri urgente din partea legislativului.

„ Am văzut cum reprezentanți din toate fracțiunile parlamentare au ieșit cu declarații și propuneri cum să gestionăm această criză. Haideți să facem un test pe noi. Propunem crearea unei Comisii speciale pentru identificarea măsurilor urgente privind depășirea crizei sanitare provocată de COVID-19. Această Comisie să se întrunească, să participe toate fracțiunile și timp de o săptămână să vină cu propuneri de urgență. Dacă nu depășim această criză, atunci în zadar discutăm alte probleme”, a declarat Pavel Filip în plenul Parlamentului.

Propunerea PDM însă nu a acumulat numărul necesar de voturi pentru a fi inclusă în ordinea de zi a legislativului. Președintele PDM a menționat că pentru PSRM e mai important statutul limbii ruse decât lipsa paturilor în spitale și rata uriașă de infectări cu COVID-19. Parlamentul a votat astăzi crearea altor 7 comisii, la alte teme, numai nu la cel mai urgent subiect din țară.

Fracțiunea parlamentară PDM

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More