Parlamentul va găzdui vizita deputaților din Comisia afaceri externe și apărare a legislativului Norvegiei

Chișinău, 17 noiembrie 2023 – Parlamentul Republicii Moldova va găzdui vizita delegației Comisiei afaceri externe și apărare din cadrul Stortingului Regatului Norvegiei.

Parlamentarii norvegieni vor avea întrevederi cu conducerea țării – Președinta Maia Sandu, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și Prim-ministrul Dorin Recean. De asemenea, agenda vizitei include discuții cu președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman, și cu președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp.

La Guvern, deputații din cadrul Stortingului Regatului Norvegiei se vor întâlni cu vicepremierul Oleg Serebrian, ministru al Reintegrării, cu ministrul Energiei, Victor Parlicov, cu ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, cu ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, și cu Vladimir Cuc, Secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. Mai sunt planificate întrevederi cu șeful Delegației UE în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, și cu reprezentanții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Deputații din cadrul Stortingului Regatului Norvegiei se vor afla în Republica Moldova în perioada 19 – 21 noiembrie. În cadrul întrevederilor, vor fi discutate diverse subiecte de actualitate, printre care figurează securitatea energetică și parcursul european al Republicii Moldova.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...