Parlamentul se va întruni joi, 9 iunie, în ședință plenară

Chișinău, 8 iunie 2022 – Parlamentul se va întruni joi, 9 iunie, în ședință plenară. Biroul permanent a completat ordinea de zi a acesteia cu propunerile parvenite de la Comisiile permanente.

Deputații vor ratifica Memorandumul de înțelegere cu Programul Alimentar Mondial și Acordul de finanțare cu Asociația Internațională de Dezvoltare în vederea realizării Proiectului ”Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”. Agenda mai cuprinde ratificarea Acordului de grant cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru realizarea asistenței tehnice ”Activități preparatorii aferente unui proiect privind locuințele sociale” și a Acordului de grant cu Banca internațională pentru reconstrucție și dezvoltare în cadrul proiectului ”Agricultura competitivă în Moldova”.

Pe ordinea de zi a ședinței plenare de joi a fost inclusă inițiativa legislativă care prevede dublarea burselor pentru sportivii de performanță și propunerea de a reduce taxele consulare pentru moldovenii aflați peste hotare. Totodată, deputații vor examina modificarea Legii cu privire la organizațiile de creditare nebancară.

Deputații vor aproba, în lectură finală, modificări la cadrul normativ conex Codului administrativ, proiectul de lege cu privire la reglementarea și controlul organismelor modificate genetic, dar și proiectul de lege privind funcționarea în condiții de siguranță a obiectelor de producție și a instalațiilor tehnice potențial periculoase. De asemenea, va fi supus adoptării proiectul privind modificarea Legii cu privire la filantropie și sponsorizare.

Ședința plenară va începe la ora 10:00.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...