Parlamentul se va întruni în ședințe pe 20 și pe 24 august

Chișinău, 17 august 2021 – Parlamentul se va întruni în ședințe plenare pe 20 august, cu începere de la ora 10:00, și pe 24 august, începând cu ora 11:00. O Hotărâre în acest sens a fost adoptată, astăzi, de Biroul permanent al Parlamentului.

În cadrul ședinței plenare din 20 august deputații vor audia raportul de progres privind procesul de recuperare a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar. Necesitatea desfășurării unor audieri parlamentare în acest subiect rezidă în interesul sporit al cetățenilor, dar și în faptul că aceasta reprezintă o condiționalitate a Uniunii Europene pentru debursarea celei de-a doua tranșe a asistenței macrofinanciare pentru țara noastră.    

În cadrul ședinței din 24 august, deputații urmează să aprobe mai multe proiecte de lege, în cea de-a doua lectură.

Cea de-a doua parte a ședinței din 24 august va purta caracter festiv și va fi prilejuită de aniversarea a 30-a a independentei Republicii Moldova. Cu acest prilej, la ședință vor participa membrii Biroului Executiv ai Asociației Obștești ”Parlamentul-90”, semnatarii Declarației de independență a Republicii Moldova.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova     

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More