Parlamentul se va întruni în prima ședință din sesiunea de primăvară

Chișinău, 3 februarie 2021 – Parlamentul Republicii Moldova se va întruni joi, 4 februarie 2021, în prima ședință din sesiunea de primăvară-vară a anului curent. Întrunit astăzi în ședință, Biroul permanent al Legislativului a aprobat convocarea Parlamentului în ședințe plenare și ordinea de zi a acestora pentru perioada 4-12 februarie 2021.

Deputații urmează să examineze proiectele de lege cu privire la investigarea accidentelor și incidentelor în transporturi, cu privire la cultura fizică și sport, cu privire la producerea, comercializarea și utilizarea materialului forestier de reproducere.

De asemenea, plenul Parlamentului va dezbate modificarea Legii privind dezvoltarea regională în Republica Moldova, a Legii cadastrului bunurilor imobile, a Legii cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri, a Legii cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului etc.

Ordinea de zi a următoarelor ședințe plenare include și examinarea hotărârilor cu privire la numirea în funcție a unor membri ai Comisiei de certificare, de completare a Hotărârii Parlamentului cu privire la constituirea Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare, precum și cea privind încetarea mandatului Avocatului Poporului.

Prima ședință plenară din sesiunea de primăvară a Parlamentului de Legislatura a X-a va avea loc joi, 4 februarie, cu începere de la ora 10.00.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More