Parlamentul modifică legislația pentru a facilita confiscarea extinsă a averilor acumulate prin acte de corupție

Chișinău, 16 iunie 2022 – Parlamentul modifică legislația pentru a face posibilă punerea în practică a mecanismului de confiscare extinsă a averilor acumulate prin acte de corupție. Deputații au votat în prima lectură un proiect de modificare a Codului penal, inițiativă legislativă a Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu.

Legea actuală conține un obstacol ce îngreunează procedura de confiscare a bunurilor celor care s-au îmbogățit ilicit și le dă posibilitatea să-și păstreze averile sau să le transfere către persoane terțe. Potrivit proiectului aprobat de Parlament, Codul penal va fi completat cu două alineate noi. Modificările vor prevedea posibilitatea de confiscare a bunurilor care au fost transferate de condamnat către terți pentru a evita confiscarea, precum și confiscarea bunurilor în absența acuzatului, în cazul decesului sau în cazul în care acesta nu  se  prezintă  în  instanța  de  judecată.

Inițiativa legsilativă a fost susținută de 57 de deputați. Parlamentul urmează să voteze proiectul și în lectura a doua.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...