Acces facilitat la obiectivele culturale și creșterea compensațiilor la transport pentru persoanele cu dizabilități – proiect votat în două lecturi

Chișinău, 16 iunie 2022 – Parlamentul a susținut inițiativa legislativă de facilitare a accesului la obiectivele și evenimentele culturale și de creștere a compensațiilor la serviciile de transport pentru persoanele cu dizabilități. Proiectul a fost elaborat de deputata Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Maria Pancu, Fracțiunea parlamentară ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, în vederea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități.

Astfel, statul va subvenționa parțial Asociațiile Obștești ”Asociaţia Nevăzătorilor din Moldova” şi ”Casa Republicană de Cultură a Surzilor din Moldova” în contextul facilitării accesului la obiectivele și manifestările culturale.

Pentru acoperirea acestei măsuri sunt necesare 2 400,0 mii lei, mijloace ce vor fi utilizate pentru implicarea persoanelor cu dizabilități în procesul de organizare și participare la activitățile și măsurile culturale.

Totodată, potrivit proiectului, 19 967,1 mii lei ar urma să fie destinate majorării compensațiilor pentru serviciile de transport persoanelor cu dizabilități din raioanele țării și din municipiul Bălți, la nivelul compensației de care beneficiază locuitorii din municipiul Chișinău.

16.06.2022 Ședința plenară a Parlamentului Republicii Moldova

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...