Parlamentul a ratificat Amendamentul la Acordul de credit cu BIRD privind realizarea Proiectului ”PAC II”

Chișinău, 20 mai 2020 – Deputații au votat pentru ratificarea Amendamentului nr. l la Acordul de credit dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) și la Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID) în vederea realizării Proiectului de ameliorare a competitivității II (”PAC II”).

Amendamentul propune ajustarea matricei de finanțare, în cadrul Acordului cu AID, în bază de rezultat, în legătură cu extinderea termenului de implementare a ”PAC II” până la 30 iulie 2021, precum și redactarea a doi indicatori de performantă.

Totodată, având în vedere reorganizarea Organizației de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO), aceasta va fi substituită în textele ambelor acorduri cu „Agenția de Investiții”.

Odată cu punerea în aplicare a Amendamentului, ”PAC II” va putea relua unele activități stopate, în special ce țin de susținerea Agenției de Investiții, precum și va oferi în continuare suport Guvernului în realizarea programului de reforme în domeniul mediului de afaceri și a politicilor de competitivitate.

Acordurile de Finanțare din partea BIRD și IDA pentru derularea ”PAC II” au fost ratificate pe data de 21 iulie 2014, având ca obiective de bază sporirea competitivității întreprinderilor din Moldova la export și reducerea constrângerilor și a poverii cadrului de reglementare asupra mediului de afaceri.

Costul total al ”PAC II” constituie echivalentul sumei de 45 milioane de dolari, inclusiv împrumutul acordat de către BIRD – 30 milioane de dolari și creditul AID – 15 milioane de dolari.

BIRD și AID fac parte din Grupul Băncii Mondiale.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More