Amendamentul la Acordul de finanțare cu AID privind proiectul ”Agricultură competitivă” a fost ratificat

Chișinău, 21 mai 2020 – Parlamentul a ratificat Amendamentul, prin schimb de scrisori, la Acordul de finanțare (a doua finanțare adițională) dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID) în vederea realizării Proiectului ”Agricultură competitivă”.

Acesta prevede construcția a două puncte suplimentare de inspecție la frontieră (PIF) și anume – la hotarul de nord-vest (Sculeni) și de nord-est (Otaci-Unguri).

Construcția a două posturi suplimentare va facilita trecerea mărfurilor sigure, supuse controlului sanitar-veterinar și fitosanitar, precum și va contribui la diminuarea costurilor suportate de agenți economici la capitolul transport, în regiunea de nord a țării. Pentru construcția și punerea în funcțiune a celor două PIF-uri, realocarea resurselor, debursarea granturilor investiționale pentru grupurile de producători, data finalizării Proiectului a fost extinsă până la 30 iunie 2021. O estimare prealabilă a surselor de finanțare disponibile la moment în cadrul Proiectuli indică un sold de aproximativ 3 milioane de dolari.

AID este parte a Grupului Băncii Mondiale (BM). Cu suportul BM până în prezent au fost construite 4 PIF-uri prin intermediul proiectului „Agricultura Competitivă”.

21.05.2020 Ședința plenară

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More