O nouă inițiativă legislativă pentru a face ordine pe piața  organizațiilor de creditare nebancară

Chișinău, 8 iunie 2022 – O nouă inițiativă legislativă pentru a face ordine pe piața Organizațiilor de creditare nebancare (OCN) a fost discutată, astăzi, pe platforma Comisiei economie, buget și finanțe.

Unul din autorii proiectului, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, a precizat că inițiativa are drept scop creșterea responsabilității și transparenței OCN.  

În special, se propune ca toate Organizațiile de creditare nebancare să fie obligate să efectueze auditul situațiilor financiare anuale.  

Sunt incluse clauze cu privire la suspendarea activității organizației de creditare nebancară care încalcă cadrul normativ. Activitatea OCN poate fi reluată după înlăturarea încălcărilor. În cazul neînlăturării, în termenul stabilit, a circumstanțelor care au dus la suspendarea activității, autoritatea de supraveghere va radia organizația de creditare nebancară din Registru. În aceste condiții, OCN nu va putea solicita reînregistrarea. 

Persoanele care au avut calitatea de administrator sau deținător cu drept de proprietate sau control a cel puțin 50% din capitalul social sau drepturile de vot ale OCN, care anterior au fost radiate din Registru pentru neînlăturarea încălcărilor, nu vor mai avea dreptul de a administra sau deține OCN. 

De asemenea, vor fi stabilite criterii suplimentare pentru membrii organului executiv, conducătorii sucursalei sau oficiului secundar al OCN.

”Am fost stupefiat să aflu că nu există niciun fel de norme, administrator al OCN poate fi oricine, ceea ce nu este normal. Trebuie să stabilim niște criterii minime de calificare, de experiență”, a spus Dumitru Alaiba.  

Astfel, se propune ca aceștia să aibă studii superioare în domeniile ce ţin de ştiinţele economice, de drept și să dețină o experienţă de cel puțin doi ani în domenii relevante, cum ar fi economico-financiar sau juridic.

PROIECTUL de modificare a Legii cu privire la organizațiile de creditare nebancară va fi prezentat pentru aprobare în ședința plenară a Legislativului.

08.06.2022 Ședința Comisiei economie, buget și finanțe

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova 

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...