NECROLOG – Eduard ABABEI

Eduard ABABEI (02.05.1968 – 27.01.2021)

Cu profundă tristețe am aflat de moartea lui Eduard ABABEI, judecător al Curții Constituționale a Republicii Moldova.

Eduard ABABEI a înscris o pagină importantă în istoria sistemului de drept din Republica Moldova și învățământului juridic în special.  

Fiind absolvent al Facultății de Drept la Universitatea de Stat din Moldova, și-a dedicat întreaga viață și activitate profesională domeniului justiției.

A parcurs toate treptele devenirii și creșterii profesionale, urmând de-a lungul vieții făgașul dreptății, rațiunii și demnității.

A încurajat și a călăuzit numeroși tineri setoși de cunoștințe, a fost autor al mai multor publicații științifice și coautor al Manualului judecătorului pentru cauze penale.

Inteligența, intransigența și cumsecădenia sa au lăsat o amprentă puternică asupra tuturor celor cărora le-a fost profesor, colaborator sau prieten.

Este greu de a găsi cuvintele potrivite de compătimire și mângâiere pentru familia sa îndurerată, căreia îi transmitem pe această cale cele mai sincere condoleanțe.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Zinaida GRECEANÎI,
Președintele Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More