Mesajul Președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, cu ocazia celei de-a 29-a aniversări a constituirii Parlamentului Republicii Moldova

Dragi concetățeni,

Pe 23 mai 1991, a fost constituit Parlamentul Republicii Moldova, devenind succesorul Sovietului Suprem. Anume primul Parlament a votat independența Republicii Moldova.

În acești 29 de ani țara noastră a parcurs o cale grea, plină de provocări și transformări. Și Parlamentul a suferit schimbări, iar numărul de membri ai organului legislativ s-a redus de la 371 la 101 de deputați.

Însă rolul deputatului rămâne constant oricând și oriunde – cel de a reprezenta alegătorul, care i-a acordat mandatul. Și astăzi, aș dori să amintesc tuturor deputaților originea acestui cuvânt latin, care înseamnă „ceea ce este încredințat”.

Oamenii v-au încredințat votul și pe bună dreptate așteaptă să le schimbați viața în bine. Nu jocuri politice de culise, nu interese personale oportuniste așteaptă cetățenii. Ei doresc o viață mai bună pentru toți. Așa cum le-ați promis.

Pentru a îndreptăți aceste așteptări nu există o altă cale decât să adoptăm legi – în domeniile dezvoltării economice, protecției sociale și sănătății, educației și drepturilor omului, altor domenii importante. Doar așa putem să îmbunătățim imaginea instituției parlamentare în Republica Moldova și, cel mai important, să avem grijă de cetățeni.

De Ziua Parlamentului, doresc deputaților responsabilitate, multe inițiative bune, succes în realizarea lor și să nu-și dezamăgească niciodată alegătorii!

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More