Locuitorii satului Hârbovăț din raionul Anenii Noi ar putea beneficia de compensații la plata energiei electrice și a gazelor naturale

Chișinău, 16 octombrie 2020 – Locuitorii satului Hârbovăț din raionul Anenii Noi ar putea beneficia de compensații la plata energiei electrice și a gazelor naturale. Comisia juridică, numiri și imunități a avizat, în ședința de ieri, un proiect de modificare a legislației în vigoare, prin includerea satului Hârbovăț în lista localităților care beneficiază de compensații.

Potrivit legii, până la înlăturarea consecințelor conflictului transnistrean, un șir de localități din raioanele Dubăsari, Căușeni și Anenii Noi, aflate în zona de securitate, beneficiază de compensaţii nominative în mărimea diferenţei dintre tarifele la energia electrică şi la gazele naturale aprobate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică şi cele stabilite de administraţia de la Tiraspol. Compensarea diferenţei de tarife se efectuează lunar, prin intermediul bugetelor satelor respective din contul transferurilor cu destinaţie specială de la bugetul de stat.

”Ca și celelalte localități vecine, locuitorii satului Hârbovăț se confruntă constant cu probleme precum interdicții legate de circulație și acces create de către administrația de la Tiraspol. În urma discuțiilor cu administrația satului Hârbovăț, localitate care se află în zona de securitate, cu circa 5 400 de locuitori, cetățeni ai Republicii Moldova, care sunt privați de dreptul de a beneficia de compensații nominative pentru energia electrică și gazele naturale, a fost solicitată modificarea legislației în vigoare în scopul restabilirii echității sociale în zona menționată și oferirea condițiilor egale de susținere de către Guvern a tuturor familiilor care zilnic sunt intimidate de către așa-numitele autorități separatiste”, se menționează în nota informativă a proiectului de lege.

Potrivit datelor actualizate, în satul Hârbovăț sunt 1 938 de consumatori casnici care utilizează energia electrică și 1 535 de consumatori casnici conectați la rețeaua de distribuție a gazelor naturale.

Pentru implementarea noilor reglementări autorul propune să fie prevăzute mijloace financiare în bugetul de stat pentru anul 2021.

Inițiativa legislativă aparține deputatului Alexandru Jizdan.

Proiectul de lege urmează a fi discutat de celelalte comisii permanente, iar, ulterior, dezbătut în ședința plenară a Parlamentului.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More