În Parlament, a fost prezentată cererea privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputatului Radu Mudreac

Chișinău, 21 aprilie 2022 – În Parlament, a fost prezentată cererea privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, Radu Mudreac.

Potrivit cererii, la data de 20.04.2022, prin Ordonanța Procurorului General interimar, a fost începută urmărirea penală în cauza penală în privința deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, Radu Mudreac, precum și a altor persoane pe faptul existenței bănuielii rezonabile despre comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 243, alineatul 3, litera ”b” din Codul penal.

Astfel, se solicită ridicarea imunității parlamentare deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, Radu Mudreac; încuviințarea ridicării imunității parlamentare în vederea reținerii, arestării, aplicării măsurii preventive – arestare preventivă și/sau arestare la domiciliu, percheziției și trimiterii cu rechizitoriu în judecată a deputatului.

Cererea a fost transmisă pentru examinare Comisiei juridice, numiri și imunități.

Conform art.95 din Regulamentul Parlamentului, în cazul în care deputatul a comis o infracţiune sau o contravenţie, Procurorul General poate cere Parlamentului ridicarea imunităţii acestuia pentru a efectua măsuri procesuale de reţinere, percheziţionare, arestare sau trimitere în judecată. Cererea de ridicare a imunităţii deputatului se înaintează pentru fiecare infracţiune sau contravenţie separat.

21.04.2022 Ședința plenară a Parlamentului Republicii Moldova

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...