Fracțiunea Platforma DA solicită ca politica bugetar-fiscală și cele trei bugete să nu fie examinate săptămâna curentă: Niciodată nu am fost și nu vom fi mașină de vot

Fracțiunea Platforma DA va solicita, astăzi, la ședința Biroului permanent al Parlamentului ca politica bugetar-fiscală și cele trei bugete să nu fie examinate săptămâna curentă. Anunțul a fost făcut de Președintele Fracțiunii Platforma DA, Alexandru Slusari.

”În numele Fracțiunii Platforma DA solicităm respect fața de legislativul Republicii Moldova. Este o bătaie de joc și sfidare a Parlamentului! Să examinăm peste o sută de pagini într-o zi. Vă amintesc că proiectele bugetelor în general au apărut în spațiul public doar luni seara. Iar prima analiza fugitivă a politicii fiscale a identificat multiple probleme grave și nemulțumirea mai multor păturilor sociale”, a menționat Alexandru Slusari.

Președintele Fracțiunii Platforma DA a anunțat că abia aseară documentele au fost distribuite deputaților pe suport de hârtie, iar în format electronic o parte din ele și acum lipsesc pe pagina oficială a Parlamentului. Cu toate acestea, astăzi, la ora 10.00, cele mai importante proiecte financiar-economice deja sunt propuse pentru examinarea în cadrul comisiilor permanente, în ideea că joi acestea să fie propuse plenului pentru prima lectură. 

”După ce guvernul a întârziat să prezinte politica bugetar-fiscală și bugetele cu 2 luni, acum, acest executiv a lui Dodon, aflat la ușa de ieșire, forțează nota, iar socialiștii ascultă docil ordinul hazardat al vojdiului disperat și aruncat recent de pe piedestal. Doamna Greceanîi, deputații Platformei DA, spre deosebire de alții, niciodată nu au fost și nu vor fi mașină de vot. Vă amintim că Moldova este republică parlamentară și vă îndemnăm să respectați demnitatea deputaților, mai ales a celor, care nu sunt transfugi. Noi cerem lucru calitativ cu proiectele de legi, mai ales cu documentele de o asemenea importanță”, este apelul lansat de Președintele Fracțiunii Platforma DA, Alexandru Slusari.

La începutul săptămânii, deputații Fracțiunii Platforma DA, Alexandru Slusari și Igor Munteanu au discutat cu asociațiile agricultorilor și procesatorilor despre politica fiscală pe anul 2021.

Fracțiunea Platforma DA

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More