Fracțiunea PDM cere convocarea Consiliului Suprem de Securitate pentru examinarea instalării celor 37 de posturi ilegale în Zona de Securitate și eliminarea imediată a acestora

Fracțiunea Partidului Democrat din Moldova a emis astăzi o Declarație în care face apel către organizațiile internaționale de monitorizare a situației în Zona de Securitate, inclusiv cele antrenate în promovarea drepturilor omului, să sprijine necondiționat eforturile Guvernului de reanimare a procesului de negocieri și de revenire în albia normalității pentru soluționarea pașnică a conflictului transnistrean și eliminarea imediată a celor 37 de posturi ilegale.

„Acest subiect a devenit politizat, iar unele partide îl folosesc pentru a obține dividende politice, fără acțiuni concrete. PDM va continua să întreprindă măsuri punctuale, orientate către populația de pe ambele maluri ale Nistrului, fără discriminare, pentru a le oferi acces la servicii medicale, la recepționarea pensiilor, acces la educație, dreptul la muncă, libertatea de exprimare și libera circulație”, a declarat președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Alexandru Jizdan.

Acțiunile nejustificate și iresponsabile ale Tiraspolului, dar și a unor ,,binevoitori” de a încerca escaladarea situației în Zona de Securitate cu prețul păcii și liniștii cetățenilor din regiune nu vor ajuta dialogului de soluționare a conflictului transnistrean.

Ne aflăm în fața unei crize nu doar sanitare, dar și a unei ,,crize de populism și egoism”, persoane care încearcă prin fals să obțină capital politic pe fonul problemelor locuitorilor afectați nu doar de pandemie, dar și pe baza posturilor ilegale instalate unilateral de către structurile de facto din regiunea transnistreană.

„Nu am renunțat la reuniunea în formatul 5+2, nici la discuția despre drepturile omului. Noi condamnăm acțiunile unilaterale și dezinformarea populației cu privire la caracterul și misiunea posturilor ilegale și considerăm că orice acțiune de acest gen este contraproductivă și nu ajută nici dialogului, nici populației, fiind în detrimentul oamenilor din regiune ”, a menționat vicepremierul pentru reintegrare Cristina Lesnic.

Fracțiunea Partidului Democrat din Moldova subliniază că susține abordarea generală a Guvernului de a soluționa în progresie graduală problemele celor peste 320 mii de locuitori din regiune și din afara ei, prin comunicare și sinergie dintre administrația publică centrală și cea locală, reprezintă o dovadă clară a preocupării pentru interesul și drepturile inerente ale populației, fără preferințe geopolitice.

Fracțiunea PDM insistă asupra convocării în regim prioritar a Consiliului Suprem de Securitate, în baza informației Guvernului, care urmează să examineze situația în mod profesionist, evaluarea și încadrarea juridică a faptelor structurilor din regiunea transnistreană și de a oferi o platformă sustenabilă de sprijin pentru puterea executivă.

Fracțiunea Partidului Democrat din Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More