Fracțiunea „Partidul ȘOR” a prezentat un proiect de hotărâre pentru asistenții sociali

Deputații fracțiunii parlamentare „Partidul ȘOR” au elaborat un proiect de hotărâre prin care propun alocarea unei indemnizații unice asistenților sociali cu vechime în muncă, de Ziua lor profesională.

Vicepreședinta fracțiunii, Violeta Ivanov, a accentuat, în cadrul unui briefing, condițiile grele de muncă și remunerarea insuficientă a asistenților sociali și a anunțat că echipa sa va veni în curând cu în întreg pachet legislativ în acest sens.

Proiectul de hotărâre prevede alocarea unei indemnizații unice de Ziua profesională a lucrătorilor sociali. Violeta Ivanov a precizat că inițiativa ar fi urmat să fie discutată la ședințele din această săptămână a Parlamentului, dar acesta nu s-a convocat în plen.

Potrivit Violetei Ivanov, inițiativa este justificată prin faptul că asistenții sociali sunt tratați cu indiferență de autorități, iar munca lor extenuantă este prost remunerată.

„Ca să înțelegeți, un lucrător social cu studii superioare are în prezent un salariu de aproape 4000 de lei, adică de două ori mai mic decât salariul mediu. Din aceste cauze, oamenii pleacă din sistem. Iar situația se înrăutățește de la an la an. De exemplu, în anul 2018, în țară erau angajaţi şi activau doar 1166 unități de asistent social comunitari, care au oferit servicii de asistență socială pentru peste 200.000 de familii defavorizate”, a menționat Violeta Ivanov.

Proiectul urmărește să înlăture măcar o parte din inechitatea în raport cu lucrătorii sociali.

„Noi înțelegem foarte bine importanța muncii Dumneavoastră pentru întreaga societate, cunoaștem gravele probleme cu care vă confruntați. Știm că de Ziua dumneavoastră profesională nu aveți nici un motiv de sărbătoare. Prin acest proiect încercăm să aducem măcar un strop de bucurie. Știm că e puțin, dar sper din tot sufletul că e doar un început. Un nou început în care autoritățile statului să se întoarcă cu fața spre Dumneavoastră, deoarece meritați”.

Totodată, Violeta Ivanov a anunțat că fracțiunea sa lucrează asupra unui pachet legislativ complex în vederea asigurării unor condiții de lucru decente pentru asistenții sociali.

„În perioada imediat următoare vom propune o reformă care include mai multe inițiative legislative în acest domeniu, în special ce țin de majorarea salariilor, stimularea creșterii numărului de asistenți sociali și asigurarea condițiilor corespunzătoare pentru angajații din sector. Totodată, vom propune elaborarea unui regulament cadru pentru implementarea legii privind asistența socială”, a menționat vicepreședinta fracțiunii Partidului „ȘOR”.

Violeta Ivanov a făcut apel la toți deputații din Parlament să susțină inițiativa fracțiunii Partidului „ȘOR”.

Din 2001, în fiecare a treia duminică din luna septembrie, în Republica Moldova este consemnată Ziua lucrătorului din sfera protecţiei sociale a populaţiei.

Fracțiunea Partidului ȘOR

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More