Echipa Liceului Teoretic ”Mihai Eminescu”, ”PROXIMA” din orașul Anenii-Noi, a învins în preselecția din regiunea de sud a țării la jocul intelectual ”Cunoaște-ți Parlamentul”

Chișinău, 27 aprilie 2021 – Echipa ”PROXIMA” de la Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” din orașul Anenii-Noi, a învins în preselecția din regiunea de sud a țării la jocul intelectual ”Cunoaște-ți Parlamentul”, ediția a IV-a.  

Concursul s-a desfășurat cu participarea a 8 echipe, tinerii concurând în cadrul etapei de preselecție organizată în raioanele din competența Oficiului  teritorial de informare al Parlamentului (Leova).

Echipele concurente au fost ” Per aspera ed astra” de la Liceul ”Olimp” din satul Costești, raionul Ialoveni; ”DACII” de la Liceul Teoretic ”Nicolae Mihai” din Satul Ciobalaccia, raionul Cantemir; ”ALTER EGO” de la Liceul Teoretic ”Constantin Spătaru” din orașul Leova; ”VECTOR”, Liceul Teoretic „Prometeu”, satul Grozești,  raionul Nisporeni; ”ELKA” din orașul Hîncești, Liceul Teoretic ”Mihail Sadoveanu”; ”ALL FOR ONE”, Liceul Teoretic „Hyperion”, satul Gura-Galbenei, raionul Cimișlia; „Star wars” Liceul Teoretic “Meșterul Manole”, satul Sălcuța, Căușeni.  

Cu un cuvânt de salut către participanți a intervenit deputatul din Parlamentul Republicii Moldova, Victor Bologan. Tinerii au avut posibilitatea să participe la un dialog deschis și prietenos în acest sens.

”Trebuie să îți faci bine meseria. Dacă doriți să deveniți parlamentari, vă recomand să aveți verticalitate și o experiență bogată de viață și profesională și atunci veți avea tot respectul. E foarte important pentru un politician în a auzi critica, fiind îndrumat în pașii săi următori”, a menționat Victor Bologan.  

Echipa ” PROXIMA” din orașul Anenii-Noi, va participa la etapa finală a jocului intelectual ”Cunoașteți Parlamentul”, care va fi organizată de Legislativ în luna mai curent, urmând să întrunească în total 5 echipe învingătoare ale etapelor regionale preliminare din sud, nord și centrul țării, precum și cea din municipiul Chișinău.

Astfel, echipele câștigătoare selectate pentru etapa finală sunt: ”PROXIMA” de la Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” din orașul Anenii-Noi; ”Erasmus” din Mălăiești, raionul Criuleni; ”Invictus” – echipa Liceului Teoretic cu Profil de Arte ”Mihail Berezovschi”, ”Meritocrații”, Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” din orașul Drochia; ”LIGA”, Liceului Teoretic ”M. Guboglo” din municipiul Ceadîr-Lunga.

Jocul intelectual pentru tineri ”Cunoaște-ți Parlamentul” este organizat pentru al patrulea an consecutiv de Legislativ. Prima ediție a  concursului a avut loc în anul 2018.   

27.04.2021 ”Cunoaște-ți Parlamentul” ediția a IV-a, preselecția regiunii de sud-centru a țării

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More