Deputatul Vladimir Bolea a prezentat la Adunarea Interparlamentară a CSI o serie de proiecte de lege-model

Chișinău, 26 noiembrie 2021 –  Delegația Republicii Moldova a participat la cea de-a 53-a Sesiune Plenară a Adunării Interparlamentare a CSI (AIP CSI), care s-a desfășurat la Sankt-Petersburg, Federația Rusă.

Din componența delegației au făcut parte șeful delegației naționale la AIP CSI, deputatul Vladimir Bolea, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, care deține și funcția de președinte al Comisiei pentru politică agrară, resurse naturale și ecologie a AIP CSI. De asemenea, a participat deputatul Oleg Reidman, membrul Comisiei economie, buget și finanțe.

În cadrul sesiunii, Vladimir Bolea a vorbit despre proiectul de lege-model privind creșterea și comercializarea cerealelor. Deputatul a subliniat importanța valorificării acestui domeniu, în contextul în care contribuie semnificativ la stabilitatea economică.

”La nivel mondial, situația actuală pe piața produselor alimentare necesită întreprinderea măsurilor pe termen lung privind reglementarea pieței cerealelor. Aceasta reprezintă cel mai mare și mai semnificativ sector al complexului agroindustrial”, a declarat Vladimir Bolea. 

Documentul prezentat include o serie de reglementări ce țin de modele de păstrare a cerealelor, creșterea calității, precum și statistica producerii și monitorizarea constantă a situației privind piața cerealelor fiecărei țări în parte. 

La fel, deputatul a prezentat proiectul de lege-model cu referire la reutilizarea și cultivarea terenurilor afectate de avaria de la Cernobîl. Proiectul prevede identificarea teritoriilor afectate de poluarea radio activă, condițiile și restricțiile de utilizare a acestora.

În încheierea sesiunii, șefului delegației naționale la AIP CSI i-a fost înmânată Diploma de onoare a Consiliului Adunării Interparlamentare a CSI. De aceeași distincție s-a învrednicit Piotr Iablonski, directorul Institutului de Cercetări Științifice de Ftiziopulmonologie din Sankt Petersburg, medic chirurg, doctor în științe medicale, profesor, originar din raionul Glodeni, Republica Moldova.

26.11.2021 - Participarea delegației Parlamentului Republicii Moldova, în frunte cu Vladimir Bolea, la cea de-a 53-a Sesiune Plenară a AIP CSI

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova  

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...