Deputatul Adrian Băluțel participă la Reuniunea Biroului AP EURONEST

Chișinău, 27 septembrie 2021 – Deputatul din Fracțiunea ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, Adrian Băluțel, participă la Reuniunea Biroului AP EURONEST, organizație care reunește eurodeputați și parlamentari din cele șase țări din Parteneriatul Estic – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Ucraina și țara noastră. Evenimentul are loc astăzi, în format online.

Participanții la Reuniune vor discuta despre evoluțiile înregistrate în țările Parteneriatului Estic și, inclusiv, vor face un schimb de opinii despre situația din Belarus. De asemenea, în cadrul evenimentului, urmează să fie revăzut calendarul activităților planificate pentru acest an, dar și pentru anul viitor.

Adunarea Parlamentară EURONEST, constituită în 2011, reprezintă o platformă de dialog între deputații din Parlamentul European și partenerii estici pe subiecte ce țin de implementarea reformelor politice, sociale și economice.

27.09.2021 Participarea deputatului Adrian Băluțel la Reuniunea Biroului  AP EURONEST

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More