Deputații vor reexamina proiectul care prevede asigurarea medicală gratuită a veteranilor

Chișinău, 11 septembrie 2020 – Deputații vor reexamina  proiectul de lege  pentru modificarea Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală și Legii cu privire la protecția socială suplimentară  a unor categorii de populație. Proiectul prevede că statul va oferi gratuit veteranilor de război prima de asigurare medicală obligatorie.

Întrunit într-o nouă ședință plenară, în după-amiaza zilei de astăzi, Parlamentul a votat pentru anularea votării proiectului respectiv din cadrul ședinței plenare precedente și remiterea acestuia în comisia de profil spre reexaminare.

Amintim că proiectul mai prevede și majorarea până la 500 de lei a cuantumului alocației lunare de stat soților supraviețuitori ai participanților la cel de-al doilea război mondial sau la acțiuni de luptă în timp de pace, căzuți la datorie, sau ai participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl decedați, sau ai persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului decedate.

Proiectul a fost elaborat de Guvern și comasat cu alte două proiecte de Lege, asemănătoare, înaintate de deputați.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More