Deputații au votat pentru ratificarea acordului de împrumut destinat combaterii efectelor pandemiei COVID-19

Chișinău, 10 septembrie 2020 În ședința plenară a Parlamentului a fost votată ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru realizarea Proiectului ”Răspuns de urgență la COVID-19 și suport pentru întreprinderile micro, mici și mijlocii”. Potrivit acordului, Moldova va contracta un împrumut în valoare de circa 70 milioane de Euro pentru a asigura un răspuns eficient în lupta cu pandemia COVID-19.

Proiectul va fi structurat în două componente: sănătate și suport pentru întreprinderile micro, mici și mijlocii.

Pentru sistemul de sănătate vor fi alocate 40 milioane de Euro. Sursele financiare vor fi utilizate pentru achiziția echipamentelor medicale și a materialelor consumabile, reabilitarea unităților medicale, precum și mobilizarea de expertiză suplimentară pentru a asigura un răspuns de urgență la COVID-19.

Pentru întreprinderile micro, mici și mijlocii vor fi destinate 30 milioane de Euro. Finanțarea va fi alocată pentru capitalul circulant și nevoile de investiții ale întreprinderilor afectate de criză, ajutându-le să păstreze locurile de muncă.

Maturitatea maximă a creditului pentru componenta sănătate este de 15 ani și, respectiv, 6 ani pentru componenta întreprinderile micro, mici și mijlocii.

Acordul-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru realizarea Proiectului ”Răspuns de urgență la COVID-19 și suport pentru întreprinderile micro, mici și mijlocii” a fost semnat pe data de 29 iulie 2020.

Legea privind ratificarea acordului va intra în vigoare odată cu publicarea în ”Monitorul Oficial”.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More