Deputații au susținut inițiativa legislativă cu privire la responsabilizarea organizațiilor de creditare nebancară  

Chișinău, 9 iunie 2022 – Deputații au susținut inițiativa legislativă de modificare a cadrului de reglementare a pieței organizațiilor de creditare nebancare (OCN), care are drept scop creșterea responsabilității și transparenței acestor companii. Proiectul respectiv a fost votat în prima lectură.

”Sectorul de creditare nebancară trebuie ridicat la un alt nivel. Prin acest proiect vrem să creștem calitatea guvernanței corporative a acestor instituții”, a menționat autorul proiectului, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba

Proiectul prevede, printre altele, că toate organizațiile de creditare nebancare vor obligate să efectueze auditul regulat al situațiilor financiare.  

De asemenea, vor fi stabilite criterii suplimentare pentru administratorii și conducătorii OCN. Aceștia vor trebui să aibă studii superioare în domeniile ce ţin de ştiinţele economice, de drept și să dețină o experienţă de cel puțin doi ani în domenii relevante.

Sunt incluse clauze cu privire la suspendarea activității organizației de creditare nebancară care încalcă cadrul normativ. Activitatea OCN poate fi reluată după înlăturarea încălcărilor. În cazul neînlăturării, în termenul stabilit, a circumstanțelor care au dus la suspendarea activității, autoritatea de supraveghere va radia organizația de creditare nebancară din Registru. În aceste condiții, OCN nu va putea solicita reînregistrarea. 

Persoanele care au avut calitatea de administrator sau deținător cu drept de proprietate sau control a cel puțin 50% din capitalul social sau drepturile de vot ale OCN, care anterior au fost radiate din Registru pentru neînlăturarea încălcărilor, nu vor mai avea dreptul de a administra sau deține OCN. 

PROIECTUL de modificare a Legii cu privire la organizațiile de creditare nebancară urmează a fi votat în lectură finală.

09.06.2022 Ședința plenară a Parlamentului Republicii Moldova

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova 

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...