Deputat PAS: Igor Dodon folosește televiziunea națională în scopul uzurpării puterii politice în stat

Deputatul PAS, Lilian Carp, a vorbit în cadrul unui briefing de presă despre manipularea crasă admisă de postul public de televiziune Moldova 1, în cadrul emisiunii „Moldova în Directˮ cu participarea lui Igor Dodon,

„Ieri, la televiziunea națională, o televiziune plătită de contribuabili, din impozitul cetățenilor, am văzut o emisiune în care a fost o manipulare crasă, cu întrebări pregătite care aveau ca obiectiv să denatureze situația reală din Republica Moldova.

În asemenea condiții, televiziunea publică națională trebuie să înțeleagă câteva lucruri: în primul rând, echidistanța este cel mai important lucru pentru jurnalist. În al doilea rând, pluralismul de opinie este o altă condiție în care trebuie să activeze televiziunea națională, or noi asta nu am văzut ieri, deoarece a fost invitat doar un șef de partid care a avut drept obiectiv să denatureze decizia pe care a avut-o Curtea Constituțională. În al treilea rând, servilismul cu care televiziunea națională a încercat să ridice mingea la fileu și să manipuleze opinia publică despre activitatea Președintelui Republicii Moldova, dând într-o lumină întunecată activitatea Președinției și încercând să scoată pe Dodon salvatorul în ceea ce privește vaccinarea și alte aspecte, când, de fapt, realitatea este altaˮ, a subliniat deputatul.

În context, deputatul a solicitat televiziunii naționale să se oprească din procesul de manipulare și  servilism politic, să respecte pluralismul de opinii și să ofere tuturor actorilor politici dreptul la opinie.

Totodată, deputatul s-a adresat decidenților din cadrul televiziunii de stat și le-a cerut să nu participe în actul de uzurpare a puterii politice pe care încearcă să-l facă Igor Dodon, utilizând televiziunea națională în calitate de instrument de manipulare.

În cazul în care va continua acest proces de manipulare, parlamentarul a menționat că va acționa în conformitate cu legea pentru a le solicita eliberarea din funcție.

Fracțiunea PAS, Blocul ACUM

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More