Condiții mai bune de subvenționare pentru grupurile de acțiune locală

Chișinău, 20 iulie 2022  – Grupurile de acțiune locală ar putea beneficia de condiții mai bune de subvenționare. Membrii Comisiei administrație publică au aprobat, în ședința de astăzi, coraportul la PROIECTUL de modificare a Legii cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural.

Conform proiectului, taxa pe valoare adăugată pentru grupurile de acțiune locală va fi considerată eligibilă pentru calcularea subvenției.

Totodată,  serviciile de instalare, de montaj, lucrările mecanizate, serviciile de transport pentru proiectele implementate în mediul rural vor fi eligibile și calculate la acordarea subvențiilor.

Potrivit autorilor inițiative legislative, un grup de deputați ai Fracțiunii ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, modificările propuse vor îmbunătăți condițiile de subvenționare pentru funcționarea grupurilor locale de acțiune și pentru implementarea proiectelor în mediul rural.

Responsabil de implementarea prevederilor proiectului vor fi Ministerul Agriculturii în comun cu Agenția de Intervenție și Plăți  pentru Agricultură.

Proiectul modificare a Legii cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural va fi examinat de deputați în cadrul ședinței plenare a Legislativului.  

20.07.2022 Ședința Comisiei administrație publică

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...