Comisia economie, buget și finanțe a aprobat raportul la proiectul vizând extinderea termenului de privatizare a locuințelor, pentru lectura a doua
Chișinău, 17 martie 2021 – Comisia economie, buget și finanțe a aprobat, în ședința de astăzi, raportul asupra proiectului de modificare a Legii cu privire la locuințe, pentru cea de-a doua lectură.
PROIECTUL prevede că persoanele care locuiesc în locuințe pasibile de privatizare conform Legii privatizării fondului de locuințe vor obține dreptul de a le privatiza până la 31 mai 2024, având obligația de a înregistra dreptul de proprietate în modul stabilit prin Legea cadastrului bunurilor imobile.
Proiectul de modificare a Legii cu privire la locuințe a fost înaintat de un grup de deputați ai Fracțiunii ACUM PLATFORMA DA.
Autorii argumentează că proiectul a fost elaborat la solicitarea mai multor cetățeni care au dreptul la privatizarea locuințelor, însă, din diferite motive obiective sunt în imposibilitatea de a-și exercita acest drept până la data de 31 mai 2021, cum prevede legea în vigoare.
Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova