Combaterea violenței domestice: Agresorii familiali și victimele lor vor fi monitorizați electronic

Chișinău, 13 mai 2020 – Agresorii familiali vor fi monitorizați electronic. Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a avizat, în ședința de astăzi, convocată on-line, un proiect de modificare a mai multor acte legislative. 

Monitorizarea se va face prin intermediul unei brățări, instalată la mâna sau la piciorul agresorului, imediat după pronunțarea de către judecător a ordonanței de protecție. În vederea asigurării respectării măsurilor de protecție vor fi expediate organului de probațiune spre executare  ordonanțele de protecție, dacă se aplică monitorizarea electronică a agresorului, bănuitului, învinuitului sau inculpatului de comiterea faptelor de violență în familie.

Totodată, și victima sau membrii familiei acesteia pot purta un sistem electronic de supraveghere, de tipul unui telefon GSM de mici dimensiuni, care să permită verificarea respectării obligaţiei agresorului.

Monitorizarea electronică va putea fi aplicată şi condamnaților care se deplasează fără escortă sau însoţire şi celor care se deplasează pe o durată scurtă de timp în afara penitenciarului, precum și persoanelor cărora le este aplicată o măsura preventivă cu stabilirea anumitor obligaţii sau restricţii, persoanelor bănuite, învinuite, inculpate de comiterea faptelor de violență în familie.

Cheltuielile pentru cumpărarea brățărilor sunt estimate la circa 1,8 mln de lei și urmează a fi acoperite din bugetul Inspectoratului Național de Probațiune sau din surse financiare ale partenerilor de dezvoltare.

Proiectul urmează a fi dezbătut în plenul Parlamentului. 

Potrivit datelor statistice, în 2019, instanțele judecătorești au emis 710 ordonanțe de protecție a victimelor, dintre care 422 de ordonanțe de protecție au fost respectate, ceea ce constituie 59%, iar 288 de ordonanțe au fost încălcate de către agresori (41%). În anul 2018, au fost înregistrate la nivel național 2 655 de cazuri de comportament violent în familie. Din cele 998 de infracțiuni comise, 30 au fost omoruri, 90 de infracțiuni de violență în familie, 39 de violuri, 24 de cazuri de acțiuni violente cu caracter sexual, agresori fiind 908 bărbați și 90 de femei.

13.05.2020 Ședința Comisiei cultură,educație,cercetare, tineret, sport și mass-media

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More