Categorie de navigare
Fracțiuni
PAS a votat: Audit public extern în domeniul gazelor naturale și un proiect care va aduce mai multă concurență pe piața produselor…
Două proiecte importante inițiate de fracțiunea PAS au fost votate astăzi, 24 decembrie, în plenul Parlamentului.
Un audit public extern în domeniul gazelor naturale va fi efectuat de Curtea de Conturi. Auditul va ajuta cetățenii să înțeleagă mai bine modul în care a fost au fost făcute cheltuielile și investițiile, cum a fost administrat domeniul în ultimii ani, dacă au fost semnalate nereguli, acte de corupție, fraudă etc.
Deputatul PAS Radu Marian: „În baza acestei legi speciale, Curtea de Conturi va efectua!-->!-->!-->!-->!-->…
Discursul președintei Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman, deputată a Fracțiunii PAS, la Forumul „Viitorul…
Doamnelor și Domnilor,
Stimați prieteni,
Domnule Ministru,
Vă mulțumesc pentru invitația și oportunitatea de a mă adresa Forumului „Viitorul Democrației”. Este atât o onoare, cât și o responsabilitate enormă să discutăm despre prezentul și viitorul democrațiilor noastre și să transmitem un mesaj, care sper că va ajunge nu doar la principalii factori de decizie din țările noastre, dar și la societățile noastre. De fapt, subiectul discuției din cadrul evenimentului de astăzi este foarte reprezentativ pentru procesul!-->!-->!-->!-->!-->!-->!-->…
Proiect PAS: Construcția în preajma monumentelor istorice – interzisă!
Chișinău, 24 decembrie 2021 - Monumentele istorice vor fi protejate mai strict. Un proiect de lege în acest sens a fost înaintat de fracțiunea PAS și votat în prima lectură ieri, 23 decembrie. Una din cele mai importante prevederi ale proiectului este interzicerea construcțiilor în preajma monumentelor istorice.
Deputatul PAS Vasile Grădinaru: „Din păcate, Autoritățile Publice Locale au eliberat autorizații de construcție în zona de protecție a monumentelor istorice, ceea ce a dus la distrugerea totală sau parțială!-->!-->!-->…
Comunicat al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor: PSRM condamnă metodele plahotniuciste banditești de umilire a deputaților APG, aplicate…
Chișinău, 17 decembrie 2021 - Partidul Socialiștilor condamnă ferm tentativa de intimidare și constrângere a unui deputat al Adunării Populare a Găgăuziei să voteze pentru protejatul „guvernării galbene”. Despre aceasta a declarat Vasile Bolea, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, în cadrul unui briefing de astăzi.
Deputatul a reamintit că ieri, în locuința lui Stepan Sorioglo, deputat al Adunării Populare a Găgăuziei, au fost efectuate percheziții. Socialistul consideră că acest lucru este strâns legat de!-->!-->!-->…
Zinaida Greceanîi: pledăm pentru valorificarea avantajelor geografice, istorice, socioculturale ale APCEMN
Chișinău, 15 decembrie 2021 - Președintele Fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, s-a întâlnit cu Asaf Hajiyev, Secretarul General al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN), care întreprinde astăzi o vizită la Chișinău.
Zinaida Greceanîi a salutat prezența înaltului demnitar în țara noastră și a apreciat drept foarte importantă colaborarea bună a Republicii Moldova, Parlamentului tarii cu APCEMN.
Părțile au!-->!-->!-->!-->!-->…
Două inițiative legislative PAS: ”Stopăm abuzurile companiilor de microfinanțare”
Chișinău, 14 decembrie 2021 - Deputații PAS Dumitru Alaiba și Dorian Istratii au prezentat astăzi, 14 decembrie, două inițiative legislative care vin să stopeze abuzurile companiilor de microfinanțare și vor proteja consumatorii creditelor de consum.
Dumitru Alaiba: „O persoană care împrumută 5 mii de lei nu trebuie să ajungă să fie datoare sute de mii de lei. Oamenii au ajuns să fie supraîndatorați. Doar pe piața de microcreditare sunt peste 400 milioane de lei în împrumuturi cu întârzieri la plată de peste 3 luni. Asta!-->!-->!-->…
Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor s-a întâlnit cu un grup de deputați ai Dumei de Stat
Chișinău, 10 decembrie 2021 – Membrii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova și Partidului Comuniștilor din Republica Moldova din Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor s-au întâlnit, astăzi, cu o delegație a deputaților Dumei de Stat a Federației Ruse, aflată în vizită în Republica Moldova.
Profitând de ocazie, președintele fracțiunii Zinaida Greceanîi a felicitat membrii delegației cu ocazia alegerii în calitate de deputați ai Dumei de Stat, în urma alegerilor din toamna acestui!-->!-->!-->…
Bogdan Țîrdea: PAS promovează cea mai antisocială politică din ultimii 10 ani
Chișinău, 10 decembrie 2021 - „Partidul pro-prezidențial de la guvernare PAS promovează cea mai antisocială politică din ultimii 10 ani. Aceștia au mințit pensionarii, profesorii, medicii. Ei au lipsit mamele de îndemnizații adecvate, acuzându-le că au un concediu de îngrijire a copilului prea lung! Ei i-au ignorat pe cei nevoiași! Și noi suntem siguri că cetățenii le vor răspunde cu aceeași monedă!”, este declarația d-lui Bogdan Țîrdea, deputatul fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, făcută în cadrul unui!-->…
Comunicat al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor: Guvernul lucrează asupra reducerii sistematice a natalității în țară
Chișinău, 9 decembrie 2021 - Prin acțiunile sale, guvernul merge în mod conștient spre reducerea populației Republicii Moldova. Despre aceasta a declarat în cadrul unui briefing de astăzi, Vladimir Odnostalco, vicepreședintele Comisiei pentru protecție socială, sănătate și familie, deputat al fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.
Această reacție a deputatului a fost provocată de avizul negativ al guvernului asupra proiectului de lege privind capitalul familiei, pe care fracțiunea BECS l-a înregistrat în luna!-->!-->!-->…
Deputații PSRM vor ataca la Curtea Constituțională majorarea de către PAS a salariilor lunare ale judecătorilor CC până la 82 de mii de lei
Chișinău, 9 decembrie 2021 – Deputații PSRM vor ataca la Curtea Constituțională majorarea de către PAS a salariilor lunare ale judecătorilor CC până la 82 de mii de lei.
Anunțul a fost făcut de către deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Grigore Novac și Petru Burduja, în cadrul unui briefing de presă.
Potrivit lui Petru Burduja, amendamentul de majorare practic de două ori a salariilor lunare ale judecătorilor Curții Constituționale, până la 82 mii de lei, a fost aprobat ilegal, deoarece nu a avut avizul!-->!-->!-->!-->!-->…