Discursul președintei Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman, deputată a Fracțiunii PAS, la Forumul „Viitorul Democrației”, Vilnius

Doamnelor și Domnilor,

Stimați prieteni,

Domnule Ministru,

Vă mulțumesc pentru invitația și oportunitatea de a mă adresa Forumului „Viitorul Democrației”. Este atât o onoare, cât și o responsabilitate enormă să discutăm despre prezentul și viitorul democrațiilor noastre și să transmitem un mesaj, care sper că va ajunge nu doar la principalii factori de decizie din țările noastre, dar și la societățile noastre. De fapt, subiectul discuției din cadrul evenimentului de astăzi este foarte reprezentativ pentru procesul de resetare prin care trece actualmente Republica Moldova, cu o președinție pro-europeană, un guvern pro-european și o majoritate parlamentară care are o voință puternică și este devotată realizării unei transformări democratice reale și de durată. Victoria decisivă a acestor forțe în alegerile parlamentare anticipate din Moldova din această vară este o dovadă a succesului democrației, sfidând convingerea că suntem predestinați unei erodări a democrației. A arătat clar faptul că cetățenii moldoveni nu doresc să cadă în capcana regimurilor autoritare, cu instrumentele lor de dezinformare masive, presiuni economice și nesocotire a statului de drept.

Privind înapoi la anul 2019, atunci când țara mea a trecut printr-o criză politică fără precedent, atunci când guvernul anterior refuza să transfere puterea în mod pașnic, uitând că alternarea guvernărilor este o condiție importantă a democrației, atunci când însăși existența sa ca stat european, liber și democrat a fost pusă în pericol, pot afirma cu tărie că, datorită solidarității și răspunsului activ al întregii societăți, dar și a intervenției ferme a instituțiilor internaționale, democrația a reușit să reziste, iar noi am depășit criza politică determinată de subminarea sistematică a instituțiilor de stat de un grup oligarhic. Mai mult ca atât, în 2020, țara mea a făcut istorie, țara mea a fost mai mult decât gata să aleagă o femeie la postul de Președinte, prima femeie Președinte după aproape 30 de ani de independență.

Votul pentru Maia Sandu a fost un vot de solidaritate, un vot pentru schimbare, ordine și bunăstare în țara noastră, a fost, de fapt, apogeul eforturilor a zeci de mii de oameni care au luptat ani la rând împotriva regimului corupt și a injustiției și sunt foarte mândră de Maia, sunt foarte mândră de țara mea.

Anul acesta, oamenii noștri, obosiți să fie jefuiți, mințiți, umiliți și manipulați, s-au unit în solidaritate împotriva hoților și a nedreptății și au dat votul literalmente pentru o viață mai bună, pentru un viitor mai bun pentru toți oamenii. Astfel, primul partid de dreapta, Partidul Acțiune și Solidaritate, a câștigat majoritatea parlamentară absolută în istoria Republicii Moldova. Nu a fost o luptă ușoară, dar cu ajutorul oamenilor am reușit.

Da, Republica Moldova are nevoie de o transformare internă profundă. Iar Uniunea Europeană rămâne un partener important în acest proces. Avem oportunități extraordinare și o deschidere fără precedent din partea partenerilor externi. Acum este responsabilitatea noastră să folosim aceste oportunități și, pe parcursul acestui mandat, să punem Moldova pe o cale ireversibilă de integrare europeană.

La preluarea rolului de conducere și a mandatului oferit în deplină legitimitate de cetățenii Republicii Moldova, am recunoscut că avem în față un drum lung spre democrație, un drum care nu este neted, liniar sau ușor și nici nu este o acțiune care poate fi realizată în doar câteva luni sau patru ani de mandat, ci un proces continuu de construire și susținere a democrației. Noi nu urmărim transformarea democratică în grabă, ci înțelegem scopul nostru în calitate de factori de decizie într-un mod diferit – să punem bazele și să începem a edifica o societate, o cultură, o istorie, o practică instituțională, precum și o memorie instituțională care să fie democratică. Astfel, încercăm să abordăm problemele într-un mod durabil.

Percepem această agendă în mod cuprinzător. Pentru a stabili o funcție democratică pentru Moldova, Parlamentul Republicii Moldova și-a concentrat activitatea pe mai multe priorități – reforma sectorului justiției, lupta împotriva corupției, asigurarea progresului politic și sectorial în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, construirea de instituții rezistente, practici incluzive și promovarea unei societăți active  din punct de vedere civic, consolidarea bunei guvernări la nivel local și fortificarea mediului de securitate național și regional. Pentru a aborda corupția și a reforma sectorul justiției, sunt create deja mecanisme de evaluare externă a sistemului judiciar și a procuraturii, care vor asigura faptul ca instanțele din Republica Moldova să recâștige încrederea cetățenilor, să joace un rol important în respectarea normelor de drept și să garanteze controlul și echilibrul necesar pentru sistemul de separare a puterilor.

În pofida faptului că discuțiile noastre s-au axat pe promovarea solidarității și a parteneriatului dintre țări și dintre democrațiile semene, vreau să profit de această ocazie și să închei prin a sugera că noi, de asemenea, privim spre interior. Cetățenii noștri sunt o parte inerentă a democrațiilor și, probabil, au un rol esențial în construirea și susținerea formei democratice de guvernare. Să construim punți de legătură cu propriile noastre societăți, să ne implicăm cetățenii în procesul democratic de luare a deciziilor, să fim, în calitate de factori de decizie principali, mai incluzivi în abordarea provocărilor cu care se confruntă și a nevoilor pe care le au, și să depunem mai multe eforturi în educația lor, este tot ceea ce putem face mai bun pentru a susține democrațiile noastre pe termen lung și pentru a face ca modelul democratic să fie recunoscut ca fiind calea optimă spre dezvoltare. Politicile orientate spre cetățeni, care variază între accesul la o mass-media liberă și imparțială, mediu și resurse naturale protejate, dezvoltare regională și reformă teritorială, implicarea tineretului, implicarea femeilor în funcții de conducere, sau formarea competențelor lor de gândire critică, promovarea mai multor politici care susțin incluziunea și integrarea minorităților etnice, asigurarea accesului la facilitățile publice pentru persoanele cu dizabilități și respectarea drepturilor lor sau ratificarea Convenției de la Istanbul și începerea combaterii violenței împotriva femeilor și violenței domestice, ar însemna cetățeni abilitați și democrații mai durabile.

Promovarea solidarității interumane la nivel transfrontalier și a implicării pe astfel de aspecte ar însemna, de asemenea, crearea de noi formate de cooperare între democrații. Angajamentul politic nu este, prin urmare, platforma finală sau exclusivă pentru construirea și susținerea democrațiilor care să apere de autoritarism. Fiecare efort contează, și un asemenea efort necesită implicarea nu doar a liderilor democratici mondiali, democrațiilor mijlocii sau statelor mai mici în curs de dezvoltare, cum ar fi Moldova, dar și a mass-media, societății civile, mediului academic și cetățenilor deopotrivă.

Vă mulțumesc mult!

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...