În spațiile verzi vor putea fi amplasate obiective de infrastructură, compatibile cu destinația acestora
Chișinău, 30 noiembrie 2022 - Agenții economici ar putea obține dreptul de a amplasa obiective pentru activități economico-sociale în spațiile verzi proprietate publică, fără a schimba destinația acestor terenuri. Condiția este că aceste obiective trebuie să fie compatibile cu destinația spațiilor verzi. În acest sens, ei vor trebui să solicite autorizația administrației publice locale, prin care se stabilesc, în coordonare cu Agenția de Mediu, locul de amplasare și suprafața obiectivelor, condițiile de desfășurare a!-->…
O nouă inițiativă pentru îmbunătățirea climatului de afaceri: excluderea autorizației sanitare pentru activitățile ce nu au impact pentru…
Chișinău, 30 noiembrie 2022 – O nouă inițiativă legislativă pentru îmbunătățirea climatului de afaceri prin eliminarea unor obligații și cerințe birocratice excesive a fost lansată de un grup de deputați. Proiectul vine să facă claritate și să statueze o abordare unică pentru persoanele care desfășoară activitatea de întreprinzător cu impact asupra sănătății publice. Comisia economie, buget și finanțe, a aprobat coraportul la proiectul de modificare a Legii privind supravegherea de stat a sănătății publice.
Deputata!-->!-->!-->…
Subiectul asistenței medicale acordate deținuților, discutat la ședința comună a Comisiei drepturile omului și relații interetnice și a…
Chișinău, 29 noiembrie 2022 – Necesitatea revizuirii cadrului legal pe segmentul acordării asistenței medicale persoanelor aflate în detenție a fost dezbătută în cadrul audierilor publice organizate de Comisia drepturile omului și relații interetnice și de Comisia protecție socială, sănătate și familie. Evenimentul a fost organizat urmare a recomandărilor făcute de organizațiile internaționale, precum și a deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului.
La audierile publice au participat reprezentanții Administrației!-->!-->!-->…
Subiectul transformării digitale, discutat la Bruxelles de către reprezentanții administrațiilor parlamentare din țările Parteneriatului…
Chișinău, 29 noiembrie 2022 – Subiectul transformării digitale este discutat la Parlamentul European de către reprezentanții administrațiilor parlamentare din țările Parteneriatului Estic. Funcționarii Parlamentului Republicii Moldova, alături de reprezentanții administrațiilor parlamentare din Georgia și Ucraina, efectuează, în aceste zile, o vizită de studiu la Parlamentul European. Delegația Parlamentului este condusă de Secretarul general, Tamara Gheorghița.
Ieri, la Parlamentul European, reprezentanții!-->!-->!-->…
Parlamentul Republicii Moldova a găzduit cea de-a 15-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare GUAM
Chișinău, 28 noiembrie 2022 – Parlamentul Republicii Moldova a găzduit, în format on-line, cea de-a 15-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică (GUAM). La eveniment au participat membrii Delegației Parlamentului Republicii Moldova la AP GUAM, Igor Chiriac, secretarul Comisiei juridice, numiri și imunități, și Maria Pancu, secretara Comisiei protecție socială, sănătate și familie.
În cadrul reuniunii au fost discutate aspecte ale cooperării dintre statele membre!-->!-->!-->…
Problemele cu care se confruntă cetățenii din regiunea transnistreană, discutate la ședința Comisiei speciale de monitorizare și control…
Chișinău, 28 noiembrie 2022 – Membrii Comisiei parlamentare speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova s-au convocat în ședință. La discuții a participat și viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian.
Discuțiile au vizat problemele cu care se confruntă cetățenii din regiunea transnistreană și identificarea unor soluții eficiente în acest sens. Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a prezentat informația actualizată despre!-->!-->!-->…
Deputatul Radu Marian a participat la cea de-a 17-a Reuniune a Biroului Adunării Parlamentare GUAM
Chișinău, 28 noiembrie 2022 – Vicepreședintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, șeful Delegației Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică (AP GUAM), a participat astăzi la cea de-a 17-a Reuniune a Biroului Adunării Parlamentare GUAM. Reuniunea a avut loc în format on-line.
Agenda ședinței a inclus dezbateri pe marginea mai multor subiecte de actualitate, printre care invazia Federației Ruse în Ucraina, consecințele economice!-->!-->!-->…
Proiectul de racordare a cadrului național la Protocolul OMS pentru eliminarea comerțului ilicit cu produse din tutun, supus consultărilor…
Chișinău, 28 noiembrie 2022 - Comisia protecție socială, sănătate și familie a desfășurat, astăzi, consultări publice pe marginea proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative: Legii privind controlul tutunului, Codului contravențional, Legii privind supravegherea de stat a sănătății publice. Obiectivul primar al proiectului este alinierea la Protocolul pentru eliminarea comerțului ilicit cu produse din tutun la Convenția-cadru a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) privind controlul tutunului. O!-->…
Proiectele educaționale, organizate de Parlament pentru vizitatori, au fost prezentate la Forumul internațional al centrelor de vizite ale…
Chișinău, 28 noiembrie 2022 – Experiența Parlamentului Republicii Moldova în organizarea proiectelor educaționale pentru vizitatori și a activităților de deschidere parlamentară au fost prezentate la cel de-al V-lea Forum internațional al centrelor de vizite ale parlamentelor. Evenimentul a avut loc în Israel, în perioada 20 – 24 noiembrie, și a reunit reprezentanți ai parlamentelor din 30 de țări.
În cadrul discuțiilor au fost prezentate două dintre proiectele educaționale inițiate de Parlamentul Republicii Moldova în!-->!-->!-->…
Schimb de bune practici între reprezentanții administrațiilor parlamentare din țările Parteneriatului Estic
Chișinău, 25 noiembrie 2022 – Funcționarii Parlamentului Republicii Moldova, alături de reprezentanții administrațiilor parlamentare din țările Parteneriatului Estic, au efectuat o vizită de studiu la Bundestagul Germaniei.
Vizita a avut loc în perioada 13-19 noiembrie, fiind un sprijin direcționat administrațiilor parlamentare din țările Parteneriatului Estic pentru consolidarea capacităților funcționale ale instituțiilor legislative. Funcționarii din Parlamentul Republicii Moldova, Georgiei, Ucrainei, Azerbaidjanului!-->!-->!-->…