Secretarii generali ai parlamentelor din țările Parteneriatului Estic vor participa la o Masă rotundă, găzduită de Parlamentul Republicii…
Chișinău, 20 mai 2023 – Secretarii generali ai parlamentelor din țările Parteneriatului Estic vor participa la o Masă rotundă, găzduită de Parlamentul Republicii Moldova. Evenimentul, care va avea loc în perioada 22-23 mai, va reuni reprezentanți ai secretariatelor parlamentelor din Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Ucraina și din țara noastră pentru un schimb de bune practici.
Discuțiile se vor axa pe subiectul controlului parlamentar și rolului administrațiilor parlamentare în acest proces. Participanții la Masa rotundă!-->!-->!-->…
Modificările la Codul educației au fost supuse consultărilor publice
Chișinău, 19 mai 2023 – Inițiativa de modificare și adaptare a Codului educației la nevoile și cerințele actuale a fost discutată de deputați cu cadrele didactice și experții în domeniu.
O primă rundă de dezbateri a avut loc la Liceul Teoretic Republican „Aristotel”, unde deputați, reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării și conducători ai instituțiilor de învățământ liceal din municipiul Chișinău și-au expus opiniile și sugestiile pe marginea modificărilor legislative propuse.
https://flic.kr/p/2oBrkkT!-->!-->!-->!-->!-->…
Biroul permanent a aprobat suplimentul la ordinea de zi a ședințelor plenare din perioada 25-26 mai
Chișinău, 19 mai 2023 – La ședința de astăzi, membrii Biroului permanent al Parlamentului au aprobat suplimentul la ordinea de zi a ședințelor plenare din zilele de 25 și 26 mai.
În această perioadă deputații vor examina, în prima lectură, modificări la mai multe acte normative: Legea concurenței, Legea cu privire la activitatea editorială, Legea privind răspunderea civilă și cerințele de asigurare a operatorilor aerieni și a operatorilor de aeronave, precum și Legea privind aplicarea testării la detectorul!-->!-->!-->…
Dezvoltarea cadrului normativ aferent noului mandat al CNPF, obiect al consultărilor publice la Comisia economie, buget și finanțe
Chișinău, 19 mai 2023 - Comisia economie, buget și finanțe a invitat reprezentanții autorităților regulatorii, asociațiilor de business, mediului de afaceri la consultări publice asupra proiectului de modificare a Legii privind Comisia Națională a Pieței Financiare și a Legii privind protecția consumatorilor.
Proiectul respectiv urmărește modelarea și dezvoltarea cadrului normativ aferent noului mandat al CNPF. Documentul prevede crearea premiselor instituționale necesare pentru fortificarea educației financiare,!-->!-->!-->…
Discuții publice privind politicile prietenoase familiei, organizate de Oficiul teritorial de informare al Parlamentului din Comrat
Chișinău, 19 mai 2023 – Măsurile legislative și politicile de susținere a familiilor au fost discutate la o masă rotundă, organizată de Oficiul teritorial de informare al Parlamentului (OTIP) din Comrat. Evenimentul a avut loc în contextul Zilei internaționale a familiei, marcată anual la data de 15 mai, reuninind pentru discuții reprezentanți ai autorităților publice locale, organizațiilor non-guvernamentale din regiune, mame cu mulți copii, inclusiv mame aflate în concediu de pentru îngrijirea copilului, studenți.
!-->!-->!-->…
Consultări publice: Va fi perfecționat cadrul legal de cooperare a Parlamentului cu societatea civilă
Chișinău, 19 mai 2023 – Astăzi au avut loc consultări publice asupra proiectului de hotărâre privind aprobarea Platformei de dialog și participare civică în procesul decizional al Parlamentului. La discuții au participat deputați, reprezentanți ai Secretariatului Parlamentului și ai societății civile.
„Acest document setează anumite instrumente de cooperare a Parlamentului cu societatea civilă. Anterior, s-a lucrat în baza unei concepții, care datează tocmai din 2005. Acest document nu mai este actual și, împreună cu!-->!-->!-->…
Deputatul Ion Șpac participă la Sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a NATO
Chișinău, 19 mai 2023 – Deputatul Ion Șpac participă la Sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a NATO. Reuniunea are loc în perioada 19 – 22 mai, la Luxemburg, fiind găzduită de Camera Deputaților din Marele Ducat de Luxemburg.
În cadrul Sesiunii de primăvară, deputatul Ion Șpac va participa la reuniunile Comitetului pentru securitate și apărare, a Comitetului politic și la ședința plenară, care este planificată pentru data de 22 mai.
Peste 250 de parlamentari din diferite țări vor dezbate, în cadrul Sesiunii!-->!-->!-->!-->!-->…
Fluidizarea traficului la frontiera dintre Republica Moldova și România, în atenția unui grup de lucru comun creat din parlamentari de la…
Chișinău, 18 mai 2023 – A avut loc prima ședință a unui grup de lucru comun, creat pe platforma comisiilor parlamentare responsabile de transport din Republica Moldova și din România. La evenimentul organizat în format online au participat membri ai Comisiei economie, buget și finanțe din Parlamentul Republicii Moldova, ai Comisiei pentru transport și infrastructură din Senatul României, precum și reprezentanți ai Serviciului Vamal, al Poliției de Frontieră și ai ministerelor de resort din ambele țări.
În!-->!-->!-->…
Ziua internațională a muzeelor: De la începutul anului, Muzeul Parlamentului a fost vizitat de circa 3000 de vizitatori
Chișinău, 18 mai 2023 – Muzeul Parlamentului Republicii Moldova a fost vizitat, în primele patru luni ale anului curent, de aproximativ 3000 de persoane.
Colecția muzeului numără peste 300 de exponate relevante pentru istoria instituției parlamentare: documente, cărți rare și fotografii istorice, diverse suvenire primite de-a lungul timpului în calitate de cadouri protocolare de deputați și funcționari. Patrimoniul muzeului conține acte legislative din diferite perioade, extrase din stenograme, ediții vechi de!-->!-->!-->…
Deputații din Grupul de prietenie cu Franța efectuează o vizită de lucru la Senatul Republicii Franceze
Chișinău, 18 mai 2023 – Un grup de deputați efectuează, în perioada 14 – 18 mai, o vizită de lucru la Senatul Parlamentului Republicii Franceze. Din delegație fac parte președinta Grupului de prietenie cu Franța, Marcela Adam, și deputații Ina Coșeru și Igor Chiriac, membri ai acestui grup. Vizita de lucru este organizată la invitația președintei Grupului de prietenie Republica Franceză – Republica Moldova, Véronique Guillotin.
„Ne-am bucurat să găsim aici mult interes și deschidere pentru Republica Moldova și o mare!-->!-->!-->…