La Parlament au avut loc consultări publice privind extinderea Programului de stat „Prima casă”
Chișinău, 23 iulie 2024 – Extinderea Programului de stat „Prima casă” în vederea oferii accesului mai multor cetățeni la finanțare pentru cumpărarea unei locuințe a constituit subiectul consultărilor publice desfășurate, astăzi, la Parlament. Discuțiile, care au avut loc pe platforma Comisiei economie, buget și finanțe, au reunit deputați, reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, ai Ministerului Finanțelor, ai Asociației Băncilor din Moldova și ai Organizației pentru Dezvoltarea!-->…
Activitatea misiunilor diplomatice și progresele înregistrate în promovarea intereselor economice ale Republicii Moldova, discutate la…
Chișinău, 23 iulie 2024 – Comisia politică externă și integrare europeană a organizat audieri publice asupra activității misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare ale Republicii Moldova peste hotare. Informația a fost prezentată de vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe Mihail Popșoi, care s-a referit și la mecanismele de consolidare a serviciului diplomatic al țării noastre, precum și la sporirea eficienței și calității acestuia.
Vicepremierul Mihail Popșoi a prezentat rezultatele activității Ministerului și!-->!-->!-->…
Un grup de funcționari din Secretariatul Parlamentului au preluat bune practici în procesul de aderare la UE de la instituția legislativă…
Chișinău, 22 iulie 2024 – Un grup de funcționari din cadrul Secretariatului Parlamentului au efectuat, în perioada 15-19 iulie curent, o vizită de studiu la Parlamentul Republicii Letonia. Delegația Secretariatului Parlamentului a fost condusă de către Secretarul general adjunct, Tamara Gheorghița.
Funcționarii Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova, împreună cu reprezentanți ai Radei Supreme de la Kiev și ai Parlamentului Armeniei au beneficiat de instruire teoretică și practică în domeniul managementului!-->!-->!-->…
La Parlament este organizată o vastă expoziție dedicată aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova
Chișinău, 22 iulie 2024 – Parlamentul găzduiește o expoziție tematică dedicată aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova. Expoziția conține peste 150 de publicații selectate din colecțiile Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, Bibliotecii și arhivei Parlamentului, care valorifică Legea supremă a statului – Constituția.
Printre documentele expuse se regăsește Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 cu ultimele modificări și completări, culegeri de hotărâri și decizii!-->!-->!-->…
Grant de 4,3 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de gestionare a deșeurilor din sudul țării
Chișinău, 22 iulie 2024 – Republica Moldova va beneficia de un grant de 4,3 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de gestionare a deșeurilor din localitățile din sudul țării. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării unui acord de grant dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Banii sunt destinați pentru realizarea proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”.
!-->!-->!-->…
Discuții despre rolul Parlamentului în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană
Chișinău, 19 iulie 2024 – Subiectul privind rolul Parlamentului în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost abordat la una dintre sesiunile de discuții desfășurate în cadrul Conferinței internaționale cu genericul „Următorii pași în procesul de aderare la UE”. Evenimentul, care a avut loc la Parlament, a reunit deputați, reprezentanți ai Biroului pentru Integrare Europeană, experți în domeniul integrării europene din Letonia, Slovenia, Serbia, precum și funcționari din cadrul Secretariatului!-->…
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 18 iulie 2024
Proiecte votate în prima lectură:
Programul „Prima casă” se extinde. Mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova vor avea acces la finanțare pentru cumpărarea de locuințe.Votat în prima lectură: Noțiunea de femicid, introdusă în legislația Republicii Moldova.Cetățenii străini care au probleme cu legea nu vor mai putea să evite extrădarea din Republica Moldova.Cadrul normativ ce vizează activitatea agenților economici care importă sau produc bunuri ambalate în Republica Moldova va fi!-->!-->!-->…
Votat în prima lectură: Cadrul normativ cu privire la serviciul diplomatic va fi îmbunătățit
Chișinău, 18 iulie 2024 – Cadrul normativ cu privire la serviciul diplomatic va fi îmbunătățit. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în prima lectură de 58 de deputați.
Documentul a fost elaborat de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” și are drept scop ajustarea cadrului normativ la evoluțiile activității instituțiilor serviciului diplomatic. Respectiv, în legislație se va stipula expres că Ministerul Afacerilor Externe este instituția centrală a statului pentru!-->!-->!-->…
Votat în prima lectură: Noțiunea de femicid, introdusă în legislația Republicii Moldova
Chișinău, 18 iulie 2024 – Noțiunea de femicid, care reprezintă cea mai gravă formă de violență împotriva femeilor, se introduce în legislația Republicii Moldova. Acest lucru este prevăzut în proiectul de modificare a Legii cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie, care a fost votat de Parlament în prima lectură.
Inițiativa legislativă aparține vicepreședintei Parlamentului, Doina Gherman, și este elaborată în colaborare cu Centrul de Drept al Femeilor.
Potrivit proiectului, femicidul va fi definit!-->!-->!-->!-->!-->…
Modificări legislative pentru eficientizarea evaluării externe a judecătorilor și procurorilor, votate în prima lectură de Parlament
Chișinău, 18 iulie 2024 – O inițiativă legislativă care are drept scop eficientizarea evaluării externe a judecătorilor și procurorilor a fost votată în prima lectură de 58 de deputați.
Documentul a fost elaborat de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” în contextul eficientizării proceselor și remedierii unor carențe depistate la punerea în aplicare a legislației cu privire la evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor.
Autorii documentului propun completarea Legii privind!-->!-->!-->!-->!-->…