Muzeele vor funcționa în baza unor noi prevederi
Chișinău, 30 iulie 2024 – Noțiunea de muzeu virtual a fost introdusă în legislație. Un proiect de lege care reglementează noi prevederi de funcționare a muzeelor pentru a asigura un grad mai înalt de protejare și valorificare a domeniului a fost examinat la ședința Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media. Proiectul de modificare a Legii muzeelor urmează a fi propus Parlamentului spre adoptare.
Inițiativa legislativă, elaborată de Ministerul Culturii în comun cu specialiști din rețeaua muzeală!-->!-->!-->…
Conferință practico-științifică, organizată de Parlament, dedicată celebrării a 30 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova
Chișinău, 29 iulie 2024 – Parlamentul a organizat, astăzi, conferința aniversară practico-științifică cu genericul „Constituția Republicii Moldova la 30 de ani și integrarea europeană”. Evenimentul a reunit deputați din Parlamentul Republicii Moldova, foști deputați, membri ai Senatului României, judecători ai Curții Constituționale, reprezentanți ai instituțiilor statului, ai mediului academic, precum și funcționari din cadrul Secretariatului Parlamentului.
Participanții la conferință au prezentat lucrări și!-->!-->!-->…
Ședință solemnă a Parlamentului consacrată Zilei Constituției. Igor Grosu: „Vom continua să veghem la respectarea Constituției și vom…
Chișinău, 29 iulie 2024 – Oficiali de rang înalt, foști președinți de țară și de parlament, actuali și foști deputați, judecători constituționali, reprezentanți ai instituțiilor statului, ai mediului academic și diplomați au participat, astăzi, la ședința solemnă consacrată celebrării a 30 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova. Evenimentul a marcat importanța Legii Supreme în calitate de garant al independenței și suveranității statului.
„Constituția pentru un stat nu e doar un act juridic, dar transpune!-->!-->!-->…
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 25 iulie 2024
Proiecte votate în prima lectură:
Grant de 10,5 milioane de dolari acordat țării noastre de Banca Mondială. Republica Moldova va primi suport bugetar din partea Băncii Mondiale pentru creșterea rezilienței.
Proiecte votate în a doua lectură:
Au fost alocate aproximativ 500 milioane lei în bugetul de stat pentru a începe construcția a 300 de kilometri de drumuri regionale. Politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2025 a fost votată în!-->!-->!-->!-->!-->!-->!-->…
Ședință solemnă a Parlamentului consacrată celebrării a 30 de ani de la adoptarea Constituției
Chișinău, 26 iulie 2024 – Parlamentul se va convoca în ședință solemnă dedicată celebrării a 30 de ani de la adoptarea Constituției. Decizia de convocare a sesiunii speciale a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului, iar evenimentul va avea loc luni, 29 iulie, începând cu ora 11:00.
Ședința solemnă va reuni actuali și foști deputați, foști președinți de țară și de Parlament, foști președinți ai Curții Constituționale, membri ai Comisiei și grupului de lucru pentru elaborarea proiectului Constituției Republicii!-->!-->!-->…
Delegația Parlamentului Republicii Moldova va participa la Reuniunea Președinților Conferinței organelor specializate în afaceri comunitare…
Chișinău, 26 iulie 2024 – Delegația Parlamentului Republicii Moldova va participa la Reuniunea Președinților Conferinței organelor specializate în afaceri comunitare ale parlamentelor din Uniunea Europeană (COSAC). Evenimentul va avea loc în perioada 28-29 iulie, la Budapesta și va fi găzduit de Adunarea Națională a Ungariei. Parlamentul Republicii Moldova va fi reprezentat la reuniune de către deputații Ina Coșeru, președinta Comisiei politică externă și integrare europeană și Radu Marian, președintele Comisiei economie,!-->…
În Republica Moldova va fi marcată Ziua Națională a Albinei
Chișinău, 25 iulie 2024 – Anual, pe data de 20 mai, în Republica Moldova va fi marcată Ziua Națională a Albinei. Deputații au votat un PROIECT de completare a Hotărârii Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și zilele de odihnă.
Propunerea de a institui sărbătoarea vine din partea apicultorilor din cadrul Asociației Naționale a Apicultorilor și are drept scop promovarea consumului de miere și produse apicole de către populație. Potrivit autorului inițiativei legislative, deputatul din!-->!-->!-->…
Parlamentul a ajustat lista bunurilor proprietate publică nepasibile de privatizare
Chișinău, 25 iulie 2024 – Parlamentul a votat, astăzi, în lectura a doua un proiect de modificare a Anexei la Legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice. DOCUMENTUL conține lista bunurilor proprietate publică nepasibile de privatizare, întocmită în baza propunerilor autorităților administrației publice centrale și locale.
Astfel, întreprinderile de stat și societățile comerciale cu capital de stat vor fi grupate în 5 categorii: întreprinderi nepasibile de privatizare, întreprinderi recomandate!-->!-->!-->…
Parlamentul a luat act de Raportul CEC privind finanțarea partidelor politice în 2023
Chișinău, 25 iulie 2024 - Raportul Comisiei Electorale Centrale pentru anul 2023 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale a fost prezentat în cadrul ședinței plenare de astăzi.
Potrivit documentului, anul trecut, 25 de partide politice au primit alocații de la bugetul de stat în valoare de peste 46 milioane de lei. Mijloacele financiare au fost acordate pentru performanțele obținute la scrutinele locale, prezidențiale sau parlamentare desfășurate în anii 2019, 2020 și 2021. Totodată, 9!-->!-->!-->…
Politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2025 a fost votată în lectura a doua de Parlament
Chișinău, 25 iulie 2024 – Parlamentul a votat în lectura a doua politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2025. Documentul înaintat cu titlu de inițiativă legislativă de către Guvernul Republicii Moldova, în mod prioritar, prevede un set de măsuri menite să asigure sustenabilitatea economică, socială și investițională.
PROIECTUL conține modificări la 13 legi, pentru a ajusta legislația bugetar-fiscală la evoluția proceselor economice și sociale în contextul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.!-->!-->!-->…