Funcționarul Secretariatului Parlamentului, cu statut de bănuit într-o cauză penală, a fost suspendat din funcție pe durata desfășurării…
Chișinău, 1 august 2024 – Funcționarul din cadrul Secretariatului Parlamentului, cu statut de bănuit într-o cauză penală, a fost suspendat din funcție, conform legislației în vigoare, pe durata desfășurării investigațiilor realizate de către procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
Conducerea Parlamentului, de comun cu Secretariatul Parlamentului acordă tot suportul necesar organelor de drept în vederea continuării obiective a investigațiilor și elucidării cazului.
!-->!-->!-->!-->!-->…
Sesiunea de primăvară 2024 a Parlamentului s-a încheiat
Chișinău, 31 iulie 2024 – Sesiunea de primăvară 2024 a Parlamentului s-a încheiat. La finalul ședinței plenare de astăzi, deputații au adoptat proiectul de HOTĂRÂRE cu privire la încheierea primei sesiuni ordinare a anului curent.
La finalul sesiunii, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a sintetizat, în discursul rostit, eforturile depuse de Parlament în sesiunea de primăvară 2024 pentru a reforma justiția, a impulsiona combaterea corupției, a construi o economie puternică și a crește nivelul de trai. Printre acestea!-->!-->!-->…
Parlamentul a luat act de demisia deputatei Mariana Lucrețeanu
Chișinău, 31 iulie 2024 – Parlamentul a luat act de demisia deputatei din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” Mariana Lucrețeanu. Un proiect de hotărâre care prevede acest lucru a fost votat de 67 de deputați.
Mariana Lucrețeanu și-a depus cererea de demisie din data de 10 august 2024 după ce a fost numită în funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne. Respectiv, un mandat de deputat care aparține Partidului politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” a fost declarat vacant.
Hotărârea intră!-->!-->!-->!-->!-->…
Parlamentul înăsprește sancțiunile pentru coruperea alegătorilor
Chișinău, 31 iulie 2024 – Alegătorii care vor primi, accepta sau pretinde servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă pentru sine sau altă persoană, în scopul exercitării sau neexercitării drepturilor electorale în cadrul alegerilor, inclusiv a celor regionale, vor risca amenzi, dacă fapta nu constituie infracțiune. Totodată, persoana vizată poate fi liberată de răspundere contravențională, dacă s-a autodenunțat ori a contribuit activ la descoperirea sau contracararea faptei de corupere electorală. Un PROIECT de lege!-->…
Noțiunea de femicid, introdusă în legislația Republicii Moldova
Chișinău, 31 iulie 2024 – Noțiunea de femicid, care reprezintă cea mai gravă formă de violență împotriva femeilor, inclusiv a fetelor, a fost introdusă în legislația Republicii Moldova. Acest lucru este prevăzut în proiectul de modificare a Legii cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie, care a fost votat de Parlament în cea de-a doua lectură. Inițiativa legislativă aparține vicepreședintei Parlamentului, Doina Gherman, și este elaborată în colaborare cu Centrul de Drept al Femeilor.
Potrivit!-->!-->!-->…
Parlamentul a adoptat modificări legislative pentru eficientizarea evaluării externe a judecătorilor și procurorilor
Chișinău, 31 iulie 2024 – O inițiativă legislativă care are drept scop eficientizarea evaluării externe a judecătorilor și procurorilor a fost votată în a doua lectură de 56 de deputați.
DOCUMENTUL a fost elaborat de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” în contextul eficientizării proceselor și remedierii unor carențe depistate la punerea în aplicare a legislației cu privire la evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor.
Autorii documentului propun completarea Legii!-->!-->!-->!-->!-->…
Parlamentul a adoptat modificări ale cadrului normativ în vederea valorificării surselor de energie regenerabilă
Chișinău, 31 iulie 2024 – Parlamentul a adoptat modificări la Legea privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile. Propunerile de modificare au ca scop îmbunătățirea unor mecanisme stipulate în cadrul normativ în vederea valorificării surselor de energie regenerabilă.
Ministerul Energiei va prelua competența de monitorizare a îndeplinirii de către producătorii eligibili mari a obligațiilor stabilite în Regulamentul privind desfășurarea licitațiilor pentru oferirea statutului de producător eligibil mare.!-->!-->!-->…
Codul subsolului a fost armonizat cu legislația UE. Documentul, votat în lectura a doua
Chișinău, 31 iulie 2024 – Parlamentul a adoptat, astăzi, în lectura a doua, PROIECTUL noului Cod al subsolului.
Codul subsolului are drept scop instituirea cadrului normativ menit să asigure folosirea rațională și complexă a subsolului pentru satisfacerea necesarului de materie primă minerală și a altor necesități ale economiei naționale, să asigure securitatea lucrărilor la folosirea subsolului. De asemenea, noul cod are scopul de a asigura prevenirea sau reducerea oricăror efecte negative asupra mediului, în!-->!-->!-->…
Votat: Legislația privind evaluarea și acreditarea în sănătate, aliniată la bunele practici europene
Chișinău, 31 iulie 2024 – Legislația privind evaluarea și acreditarea în sănătate a fost modificată. PROIECTUL de lege care prevede acest lucru a fost votat de Parlament în lectura a doua.
Proiectul are drept scop eliminarea neconformităților și prevederilor cu caracter contradictoriu care influențează negativ procesul de evaluare și acreditare a prestatorilor de servicii medicale. Inițiativa legislativă are și obiectivul de aliniere a domeniului de evaluare și acreditare în sănătate din Republica Moldova la bunele!-->!-->!-->…
Adoptat de Parlament: Audienții Institutului Național al Justiției vor fi asigurați medical de Guvern
Chișinău, 31 iulie 2024 – Audienții Institutului Național al Justiției (INJ) vor fi asigurați medical de Guvern. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în a doua lectură de 61 de deputați. Documentul mai conține modificări legislative care vizează organizarea sistemului judecătoresc și a INJ.
Autorii propun un mecanism de asigurare medicală aplicat pentru viitorii procurori și judecători, audienți ai INJ, similar cu cel existent pentru studenții din instituțiile de învățământ superior. De menționat că,!-->!-->!-->…