Campania ”aLEGE o viață fără violență!” se desfășoară și în raioanele țării

Chișinău, 30 noiembrie 2020 – Oficiile teritoriale de informare ale Parlamentului  (OTIP) sunt antrenate în campania ”aLEGE o viață fără violență!”.

Mai multe activități de sensibilizare a societății asupra problemei violenței împotriva femeilor și fetelor s-au desfășurat în raionul Leova.

În colaborare cu Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei, Direcția Învățământ, Centrul de sănătate prietenos tinerilor ”Orhideea”, OTIP Leova a organizat o masă rotundă, în format online, în cadrul căreia au fost discutate mecanismele de cooperare intersectorială în domeniul protecției victimelor violenței în familie. A fost evaluată situația familiilor cu copii defavorizate din raion, care se afla în vizorul echipelor multidisciplinare, și măsurile care urmează a fi întreprinse în prevenirea violenței asupra copiilor în familie, rolul și acțiunile managerului de caz, modificările efectuate la legislația în vigoare, care vin să asigure o protecție mai eficientă a victimelor violenței în familie.

De asemenea, OTIP Leova a organizat dezbateri la tema serviciilor sociale acordate victimelor violenței în familie, inclusiv a copiilor, în perioada pandemiei COVID-19. S-a discutat despre oferirea de sprijin direcționat Centrului comunitar pentru copii și tineri din Iargara și familiilor, asistenților parentali, pentru susținerea emoțională a copiilor și implicarea în autoîngrijire corespunzătoare. Participanții au discutat despre modalitățile de sporire a gradului de cunoaștere a informațiilor cu privire la serviciile de asistență pentru copii, instruirea membrilor comisiilor multidisciplinare în acordarea primului ajutor privind modul de gestionare a divulgării cazurilor de violență bazată pe gen, etc.

Legislativul s-a aliniat CAMPANIEI Organizației Națiunilor Unite ”16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”. Campania a fost lansată în anul 1991. Anual, aceasta începe pe 25 noiembrie, de Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeii, și se încheie pe 10 decembrie, de Ziua internațională a drepturilor omului. În Republica Moldova campania este implementată pentru al 19-lea an consecutiv.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More