Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a următoarelor ședințe plenare

Chişinău, 17 iunie 2020 – Biroul permanent al Parlamentului a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, ordinea de zi pentru săptămâna curentă.

Parlamentul se va întruni în ședințe plenare pe 18-19 iunie curent. În agenda ședințelor sunt incluse 20 de proiecte de acte legislative, propuse de Comisiile parlamentare permanente. Astfel, deputații vor examina proiectul de lege privind controlul pericolelor de accidente majore care implică substanțe periculoase, proiectul privind rezervele de stat și de mobilizare, proiectul pentru modificarea articolului 14 al Legii asigurării pentru accidente de muncă și boli profesionale etc.

De asemenea, deputații vor examina proiectele de lege pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Republica Belarus privind securitatea socială, proiectul pentru ratificarea Protocolului de modificare a Statutului Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM, proiectul pentru ratificarea Acordului de finanțare (Proiectul Învățământul Superior) dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare etc.

Ședința de joi, 18 iunie 2020, va începe la ora 10.00 și va putea fi urmărită în direct pe paginile oficiale ale Parlamentului  www.parlament.mdwww.multimedia.parlament.md și paginile instituției pe rețelele de socializare.

17.06.2020 Ședința Biroului Permanent

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...