Bilanț statistic: 350 de inițiative legislative au fost înregistrate în Parlament în sesiunea de primăvară 2020

Chișinău, 4 august 2020 – Pe parcursul sesiunii de primăvară 2020, în Parlament au fost înregistrate 350 de inițiative legislative. Dintre acestea, cele mai multe au fost înaintate de deputați, 238 de proiecte.

Cele mai multe inițiative legislative au fost înaintate de Fracțiunea Parlamentară ACUM PLATFORMA DA – 58 de proiecte, urmată de Fracțiunea PAS, Blocul ACUM cu 47 de proiecte.

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a înaintat 44 de inițiative legislative.

Grupul Parlamentar PRO MOLDOVA a elaborat și a înaintat 21 de proiecte, Fracțiunea Partidului Democrat din Moldova (PDM) – 19 proiecte, Fracțiunea Partidului ȘOR – 17.

Deputații independenți sunt autori ai 4 proiecte.

Totodată, 27 de inițiative legislative au fost înaintate de Biroul permanent al Parlamentului sau de către grupuri de deputați din toate fracțiunile parlamentare.

Guvernul a înaintat Parlamentului pentru dezbateri și aprobare 95 de proiecte de acte legislative, iar Președintele țării – 17 proiecte.
Din numărul total de proiecte de acte normative înregistrate în Parlament în perioada menționată, 5, inclusiv o moțiune simplă, nu au intrat în procedură legislativă.

În temeiul art. 73 din Constituţie, dreptul la iniţiativă legislativă aparţine deputaţilor, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului şi Adunării Populare a Găgăuziei, care sunt consideraţi autori ai proiectelor de acte legislative sau ai propunerilor legislative.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More