Turcia susține proiecte de modernizare a sistemului educațional din Republica Moldova. Subiectul a fost discutat de către deputata Larisa Novac și vicepreședintele TIKA
Chișinău, 27 ianuarie 2025 – Deputata Larisa Novac s-a întâlnit cu vicepreședintele Agenției Turce de Cooperare și Coordonare (TIKA), dr. Mahmut Çevik. Discuțiile s-au axat pe suportul acordat de TIKA în modernizarea sistemului de educație din Republica Moldova și oportunitățile de intensificare a colaborării în acest domeniu. La ședință au mai participat reprezentanți ai TIKA și ambasadorul Turciei la Chișinău, Uygar Mustafa Sertel.
În prezent, TIKA acordă suport substanțial în procesul de deschidere a unui colegiu moldo-turc la Comrat. La fel, cu suportul Turciei, patru instituții de învățământ din Republica Moldova au fost dotate cu clase și laboratoare moderne. Astfel, proiectul „Technoclass în școala TA” a ajuns în instituții de învățământ din Florești, Ceadîr-Lunga, Drochia și Chișinău. La fel, TIKA a contribuit la crearea Centrului Multidisciplinar „Mihai Eminescu” al Serviciului de Protecție și Pază de Stat, inaugurat astăzi.
„Educația este o prioritate pentru autorități și mă bucur că, prin intermediul TIKA, reușim să dezvoltăm proiecte educaționale în Republica Moldova. Apreciem fiecare investiție și orice suport în instituțiile de învățământ”, a punctat deputata Larisa Novac, membră a Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, precum și a Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Turcia.
În aceeași ordine de idei, vicepreședintele Agenției Turce de Cooperare și Coordonare a dat asigurări că TIKA va continua să acorde suport țării noastre. „De la începutul activității, datorită suportului acordat în regiunea balcanică și în Europa de Est, aproximativ 300 000 de elevi și studenți beneficiază de condiții mai bune de învățământ. Împreună, vrem să continuăm să investim în viitorul Republicii Moldova, prin intermediul proiectelor din sectorul educației”, a adăugat dr. Mahmut Çevik.
Agenția Turcă de Cooperare și Coordonare și-a intensificat activitatea în țara noastră în anul 1992, când a fost deschis un oficiu în Republica Moldova. Până în prezent, au fost implementate numeroase proiecte în sectoare precum sănătatea, educația, alimentarea cu apă și igiena, dezvoltarea infrastructurii administrative și civile și agricultura.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova