Parlamentul a votat în prima lectură modificări legislative care au scopul de consolidare a pieței financiare și armonizare cu cea europeană

Chișinău, 5 octombrie 2023 – Parlamentul a votat în prima lectură, în ședința de astăzi, un PROIECT de lege care are scopul de a consolida unele aspecte privind infrastructurile pieței financiare și să armonizeze cadrul legislativ național cu prevederile UE.

Proiectul de lege a fost elaborat de Banca Națională a Moldovei (BNM) în contextul implementării Planului de acțiuni privind ridicarea nivelului de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană și alinierea la legislația UE. Prin această inițiativă legislativă se urmărește detalierea și actualizarea cadrului legal, precum și asigurarea ca Banca Națională a Moldovei să exercite eficient competențele legale de monitorizare în domeniul infrastructurilor pieței financiare și a plăților.

Astfel, autorii documentului propun completarea Legii cu privire la Banca Națională a Moldovei cu mai multe noțiuni care se referă la infrastructurile pieței financiare și autoritățile de guvernanță a schemelor și aranjamentelor de plată. De asemenea, atribuțiile BNM vor fi ajustate și instituția va avea dreptul să aplice măsuri de remediere sau sancțiuni în cazul în care vor fi constatate încălcări ale legislației.

Totodată, va fi modificată și Legea cu privire la serviciile de plată și moneda electronică. Astfel, societățile de plată vor fi obligate să obțină aprobarea prealabilă a BNM pentru externalizarea funcțiilor semnificative. De asemenea, se propune instituirea obligației societății de plată de a contracta servicii de audit doar de la entități aprobate de BNM. Anual, la cererea Băncii Naționale a Moldovei, se va efectua auditul extern al activităților sau operațiunilor externalizate.

Proiectul de lege mai conține modificări la Legea privind piața de capital, la Legea cu privire la caracterul definitiv al deconectării în sistemele de plăți și de deconectare a instrumentelor financiare. Inițiativa urmează a fi examinată de Parlament și în lectura a doua.

05.10.2023 Ședința plenară a Parlamentului Republicii Moldova

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...