Parlamentul a aprobat modificările la Legea bugetului de stat pentru anul 2022

Chișinău, 8 septembrie 2022 – Parlamentul a adoptat, în ședința plenară de astăzi, modificările la Legea bugetului de stat pentru anul 2022.

Modificările au drept scop susținerea populației și agenților economici pentru a atenua impactul negativ al crizelor generate de războiul din Ucraina. În acest sens, a fost necesară adoptarea unor măsuri urgente de ordin legislativ, precum și aducerea principalilor indicatori macroeconomici pentru anul curent în concordanță cu estimările revăzute.  

Documentul prevede majorarea veniturilor bugetului de stat pentru anul curent de la 52,701 miliarde de lei până la 57,971 miliarde de lei (+10%) și a cheltuielilor – de la 72,087 miliarde de lei până la 75,216 miliarde de lei (+4,3%). Deficitul bugetului de stat a fost micșorat cu 2,141 miliarde de lei ori cu 11%, până la 17,245 miliarde de lei.

Pentru lectura a doua a PROIECTULUI, Guvernul a propus un amendament care prevede majorarea capitalului social al SA ”Energocom” în sumă de până la 322000 mii de lei, din contul modificării soldurilor de mijloace bănești la conturile bugetului de stat.

08.09.2022 - ședința plenară a Parlamentului (sesiune extraordinară)

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...