Ordinea de zi a ședințelor plenare de săptămâna viitoare a fost completată

Chișinău, 21 aprilie 2023 – Ordinea de zi a ședințelor plenare din 27 și 28 aprilie a fost completată. Astăzi, membrii Biroului permanent al Parlamentului au aprobat suplimentul la ordinea de zi.

Deputații vor examina, în prima lectură, proiectul de lege privind selecția și evaluarea performanțelor judecătorilor, precum și proiectul privind ratificarea Protocolului numărul 16 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. De asemenea, vor fi propuse spre examinare modificări la mai multe acte normative: Legea cu privire la zonele economice libere, Legea cu privire la parteneriatul public-privat, Legea cu privire la cultura fizică și sport, Legea privind drepturile copilului și modificări la Codul vamal și Codul fiscal.

Parlamentarii urmează să adopte, în lectura a doua, modificări la unele acte normative ce vizează aspectele conexe de guvernanță corporativă și piața de capital, facilitarea activității mediului de afaceri, precum și dezvoltarea afacerilor de la distanță în Republica Moldova. Tot în lectura a doua va fi examinat proiectul de modificare a Legii viei și vinului.

La ședințele plenare din 27-28 aprilie vor mai fi propuse spre adoptare proiectul de modificare a Legii cu privire la Curtea Supremă de Justiție și Legea privind evaluarea externă a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție.

Totodată, în plenul Parlamentul va fi prezentat raportul de activitate pentru anul 2022 al Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.

Joi, 27 aprilie 2023, ședința plenară va începe la ora 10:00.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...