Oportunități de intensificare a cooperării între administrația parlamentară a Republicii Moldova și cea a Bundestagului Republicii Federale Germania, discutate la întrevederea Secretarului general al Parlamentului cu omologul său german
Chișinău, 28 aprilie 2023 – Secretarul general al Parlamentului, Tamara Gheorghița, aflată într-o vizită la Berlin, s-a întâlnit cu Secretarul general al Bundestagului Republicii Federale Germania, Michael Schäfer. Discuțiile s-au axat pe oportunitățile de intensificare a cooperării bilaterale și regionale.
Oficialii s-au referit atât la necesitatea dezvoltării relațiilor interparlamentare moldo-germane la nivelul secretariatelor, cât și la schimbul de bune practici în domeniul comunicării și a cooperării cu societatea civilă. De asemenea, la nivel regional, sunt oportune realizarea mai multor activități comune pe platforma secretariatelor parlamentelor țărilor Parteneriatului Estic.
La Berlin, Secretarul general al Parlamentului, Tamara Gheorghița, a participat la discuții și cu vicepreședintele Bundestagului Republicii Federale Germania, Aydan Özoğuz. De menționat că, în aceste zile, o delegație a Secretariatului Parlamentului participă la un program de formare dedicat femeilor-lidere/potențiale lidere care muncesc în secretariatele parlamentelor din țările Parteneriatului Estic, realizat cu suportul proiectului GIZ, dedicat fortificării administrațiilor parlamentare. Din delegația legislativului de la Chișinău mai fac parte șefa adjunctă a Direcției generale juridice, Tatiana Malai, Viorica Șterbeț – consultant principal în Direcția studii parlamentare și Rodica Zadnipru – consultant principal în Direcția asistență și dezvoltare.
Tot în această săptămână, o parte din echipa Direcției comunicare și relații publice a Secretariatului Parlamentului se află într-o vizită de studiu la București.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova